Târg de vară până-n seară @ MȚR

12-14 Iulie 2019
București

Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! organizează a VI-a ediție a Târgului de Vară până-n seară, desfăşurat în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din şos. Kiseleff nr.3, în perioada 12 iulie-14 iulie 2019. Intrarea este liberă!

De pe la 10,00 dimineaţa până seara târziu , în curtea Muzeului vor fi: târgoveţi şi artizani, meşteri şi negustori cu: dulciuri şi podoabe, obiecte vechi şi ateliere de creativitate pentru copiii mai mari sau mai mici.
Vor fi prezenţi, cu multe şi felurite meştereli: iconari, cioplitori în lemn, ţesătoare, ceramisti, tineri artizani, cusătorese, împletitoare etc. Negustorii de antichităţi îi veţi întâlni în curtea din spate cu: ţesături, mobilier, carte, ceramică şi porţelanuri, obiecte specifice unei gospodării ţărăneşti, patefoane, ceasuri, gravuri şi felurite obiecte de artă.

Se pot târgui: prăjituri tradiţionale, miere şi produse apicole, țuică de la Cuca, preparate vânătorești, cașcavaluri de la Manufactura de Brânză, plante de leac, Kurtos Kalacs din secuime, turtă dulce și preparate la fața locului, după pofta fiecăruia.

Copiii sunt aşteptaţi la atelierele de creativitate, unde vor învăţa să picteze şi să decoreze, să modeleze, să decupeze, să cioplească împreună cu prieteni, părinţi şi bunici. Ei vor redescoperi lumea poveştilor şi personajelor, vor realiza jucându-se cadouri pentru cei dragi sau obiecte de decor vesele, aşa cum copilaria este!

Doamna Georgeta Ciobanu ne invită să croșetăm căciulițe pentru copii din maternitatea Târgoviste,
Dana Baragan vă așteaptă cu ateliere creative – -Papusi/Personaje din linguri de lemn
-Calutii naravasi/ Unicornii magici (pictura/asamblare puzzles lemn 3D)
Meșterii Rodoș Ion și Lepădatu Iordan vor face demonstrații de cioplit în lemn, iar iconarul Radu Dincă vă dezvăluie din tainele realizarii de icoane pe sticlă .

Detalii Eveniment

Perioada:
12-14 Iulie 2019

Ora incepere:
10:00

Ora terminare:
19:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Muzeul Țăranului Român

Județ:
Sector 1

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Şoseaua Kiseleff nr 3

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL