Târgul lui Brumărel 2023

20-22 Octombrie 2023
București

Piața Tărănească și Meșter(Ești)! organizează din 20 până în 22 octombrie 2023, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, din strada Monetăriri nr. 3 Târgul lui Brumărel. Programul este între orele 10.00 și 18.00, iar intrarea este liberă.

De vineri până duminică, de dimineța până seara, zeci de producători, meșteri, artizani și negustori se vor aduna în curtea Muzeului Național al Țăranului Român pentru un festin gastronomic și nu numai.

Târgul lui Brumărel
20-22 octombrie 2023
10, 00 – 18, 00
Intrarea liberă

Meșteri si artizani din toate zonele țării aduc tot ce au lucrat mai frumos obiecte din lemn, ceramică, ţesături, podoabe, mobilier pictat, icoane, casete pictate sau decorate cu tehnica șervețelului, bijuterii din piele sau din pietre semiprețioase, căciulițe croșetate, vestimentație și fel de fel, ii și fețe de masa brodate manual, jucării crosetate, păpuși, lână împâslită și multe altele.

Meșterii vă invite să învățați tainele meșteșugurilor prin ateliere de creație cu copii mari și mici astfel – Adrian Teodore 0735 072 630 – pictura și icoane bizantine, sculptură în lemn – obiecte din gospodăria țărănească, Asociația Zonta Valea Prahovei – Cristina Tudor 0723 471 440 – ateliere pictură pe lemn, tehnica șervețelului, atelier de lână împâslită – flori și obiecte mici.

Pentru cunoscători și colecționari, sunt antichități țărănești și mobilier în curtea interioară, porțelanuri, ceasuri, ibrice, sfeșnice, tablouri, aparate foto, patefoane, zăzi de zestre, blidare, unelte din gospodăria tradițională, cămăși, ii, fote și vâlnice, fețe de masă, marame de borangic, ștergare cu alesături, paftale și podoabe, covoare țărănești țesute la război, roți de tors.

Veți putea degusta: brânzeturi și cașcavaluri, plăcinte, ciocolată de casă și prăjituri tradiționale, turtă dulce și covrigi, dulcețuri și zacuști, siropuri, miere, ceaiuri și plante aromate de grădină, legume și murături, diverse sortimente de pâine, preparate tradiționale.

La ceaun, din meniul de săptămana aceasta vă poftim la sarmale cu mămăligă, bulz ciobanesc și pastramă, papricaș de pui, ardei umplut, fasole frecată cu glazură de ceapă, gogoșari cu varză, toate gătite la fața locului de gospodine pricepute din Dâmbovița.

Programul este 10, 00 -18, 00 și intrarea este liberă !

📍Muzeul Național al Țăranului Român

TOATE EVENIMENTELE


⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!

Sursa: https://www.facebook.com/events/349485204306470/

Detalii Eveniment

Perioada:
20-22 Octombrie 2023

Ora incepere:
10:00

Ora terminare:
18:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL