Pe uliță-n plimbare
Doi trecători mergeau
Și o întrevorbire de cuviință mare
Ei serios țineau.
Când, iată de la căsuță
Un cățeluș sfrijit
Asupra lor s-au repezit;
Țah, țah, țah, țah, și altă în urma lui hăituță.
Apoi căței, căței,
Mulțime — știți ca ei…
Încât unul din oameni acum vrea să găsească
Vrun bulgăre sau piatră, cățeii să-ngrozească.
— Astâmpără-te, frate, îi zice celălalt.
Au doar n-ai mai aflat
A câinilor natură?
Jaluzi, ei orice văd
De fire mai aleasă, acolo se repăd
Și nu mai tac din gură,
Iar tu păzește-ți drumul, mergi drept ca un român.
Ei latră și rămân.
Și între oameni este rău’ jaluzia:
Ea-i sor’ cu dușmănia.
Îți recomandăm:
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.
