Turul Ghidat al Revoluției – Ediția 2018

Saturday 22 December 2018
București

Turul Ghidat al Revoluției din Decembrie 1989, ajuns la a șasea ediție, se desfășoară o dată pe an și prezintă lucruri pe care nu le citești pe wikipedia: rockerii și punkerii de la Romană, epopeea Baricadei de la Intercontinental, muncitorii și suporterii ce răspundeau cu „Deșteaptă-te, Române” gloanțelor trase de soldați. Traseul trece prin punctele importante ale Revoluției, iar fiecare popas aduce informații mai puțin cunoscute despre acele zile care au marcat ireversibil atât viața noastră obișnuită, cât și istoria României.

Unde? Piața Unirii

Evenimentul de anul acesta ține trei sâmbete consecutive şi cuprinde:

– sâmbătă, 8 decembrie, ora 15 – Victoria Socialismului: turul porneşte de pe fostul bulevard omonim şi prezintă atmosfera anilor ‘80 cu date inedite despre obiceiurile, muzica şi viaţa cotidiană în comunism
– sâmbătă, 15 decembrie, ora 15 – Revoluția Română din 1989: continuăm cu evenimentele dramatice care au schimbat cursul istoriei și ne concentrăm pe oamenii din stradă, aflaţi de o parte și de alta a baricadei, revoluţionari şi represiune, eroi și criminali
– sâmbătă, 22 decembrie, ora 17 – Cine a tras în noi după 22: încheiem printr-o discuţie cu doi revoluţionari de la care aflăm ce au trăit atunci, cum au evoluat lucrurile în perioada imediat următoare şi în ce fel privesc întâmplările la aproape 30 de ani distanţă.
De asemenea, pregătim mai multe surprize despre care veţi afla pe parcurs 🙂

Iniţiativa este apolitică, independentă și gratuită. Numărul de participanţi este limitat la 40. Înscrierea înseamnă prezența la cele trei întâlniri şi se face în ordinea completării acestui formular http://bit.do/TurulRevolutiei2018

Anul trecut au fost mulți doritori. Recomandăm înregistrarea din timp. Vă aşteptăm!

#Respect89 #EroiiNuMorNiciodata #NuUitam #TurulRevolutiei

Facebook event https://www.facebook.com/events/380591136014515/

Detalii Eveniment

Data:
Saturday 22 December 2018

Program:
De la 15:00

Orasul:
București

Detalii Eveniment Recurent

Turul Ghidat al Revoluției - Ediția 2018 este organizat în perioada 08-22 December 2018; Sâmbăta în fiecare săptămână.

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL