Vorbește de bine – curs de public speaking pentru copii

10:00 - 12:00
Sâmbătă 22 Octombrie 2022
București

Ateliere creative pentru copii și adolescenți povestitori în București.

Ca părinti, cu toții ne dorim copii care se dezvoltă armonios și au încredere în propriile forțe. Visăm ca poveștile lor să fie spuse cu pasiune și curaj, astfel încât să poată schimba în bine lumea întreagă.

Cursurile „Vorbește de Bine” sunt gândite ca o sărbătoare a comunicării.
Un loc de joacă educativ în care uneltele noastre principale vor fi cuvintele, vocea, imaginația și practica argumentării.
Șase întâlniri săptămânale de câte 2 ore în care să jonglăm cu limbajul corporal, prezența, dicția, abilitățile de oratorie, povestirea (storytelling-ul), gândirea, scrierea creativă și livrarea de discursuri memorabile.

De ce sunt potrivite pentru copilul tău?

☀️ îți dorești să ai un copil încrezător în propriile forțe;
☀️ pentru că ai un copil care simți că se poate exprima mai bine decât o face;
☀️ pentru că dorești ca fiul/fiica ta să scrie convingător și să își poată spună povestea;
☀️ îți dorești un copil armonios, care să poată povesti cu propriile cuvinte.

Vorbește de Bine este mai mult decât un atelier: este o experiență.

Cu ce va pleca acasă copilul tău?

+ 12 ore de voie bună;
+ training personalizat;
+ șansa de a duce un proiect personal la bun sfârșit;
+ materiale de lucru;
+ certificat de povestitor;
+ gustări și socializare în pauzele atelierelor;
+ feedback scris personalizat cu direcții de urmărit pe viitor.

Cine este trainer?

Răzvan Ropotan este profesor la Școala Gimnazială Liberă Waldorf, actor și trainer de public speaking și comunicare. Lucrează de mai bine de 10 ani în domeniul dezvoltării personale, ținând ateliere și cursuri de educație formală și non-formală pentru copii, adolescenți și adulți, pentru diferite companii și instituții (din care numim Orange, British Council, Școala Liberă Waldorf, Amazon și ASE), specializându-se pe aria vorbitului în public, oratorie și storytelling.

Program:

1. Sâmbătă 17 septembrie 10:00 – 12:00 PREZENȚA & BODY-LANGUAGE
2. Sâmbătă 24 septembrie 10:00 – 12:00 ATENȚIA & CURAJUL
3. Sâmbătă 1 octombrie 10:00 – 12:00 SĂ POVESTIM CUPRINZĂTOR
4. Sâmbătă 8 octombrie 10:00 – 12:00 VOCEA TA E IMPORTANTĂ
5. Sâmbătă 15 octombrie 10:00 – 12:00 CUM CONSTRUIM UN DISCURS
6. Sâmbătă 22 octombrie 10:00 – 12:00 CUM PREZENTĂM UN DISCURS

Vârste copii: 10-14 ani.

Preț:

• 450 ron/ șase întâlniri de grup
• Campania: „Vino cu un prieten” – al doilea bilet achiziționat beneficiază de o reducere de 10%.

Înscrierea la curs se face accesând formularul de contact de pe site:

Unde? Școala Gimnazială Liberă Waldorf  București, Strada Ion Brezoianu 31,  București

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 22 Octombrie 2022

Program:
10:00 - 12:00

Orasul:
București

Detalii Eveniment Recurent

Vorbește de bine - curs de public speaking pentru copii este organizat în perioada 17 Septembrie - 22 Octombrie 2022; Sâmbăta în fiecare săptămână.

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL