Ziua Europei 2017. Toate Evenimentele Dedicate Sărbătoririi Uniunii Europene

09-30 Mai 2017
București

În 2017 România sărbătoreşte 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Vezi lista de evenimente care marchează Ziua Europei.  

Vino să te Bucureşti

9 Mai 2017

Centrul Europe Direct Bucuresti organizează, în data de 9 mai, o serie de activități dedicate Zilei Europei. Pe esplanada Universității din București, începând cu ora 12.00, se vor derula dezbateri, lansări de expoziții de fotografie, flash mob-uri, dar și demonstrații practice ale unor ateliere de mesteșugari sau dansuri ale comunității elene din România.
Bucureștenii sunt invitați să petreacă Ziua Europei în Piața Universității la evenimentul Vino să te Bucureşti, un spectacol care reunește artiști români care au avut succes peste granițe. Evenimentul are loc de la ora 19:00 și este organizat de Primăria Municipiului București, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului București.

Festivalul Filmului European

9 – 11 Mai 2017

Festivalul Filmului European dedică ediția din acest an aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma. Pe perioada fetivalului vor rula diverse filme si proiectii in cinematografe si sali cu acces gratuit.

„20:30 Erasmus”

9 – 23 Mai 2017

Spațiul Public European organizează Expoziţia aniversară „20:30 Erasmus”. Cei 20 de ani de programe educaţionale europene în România au însemnat proiecte care au schimbat viaţa a mii de oameni din şcoli teroretice şi tehnice, universităţi, organizaţii neguvernamentale şi instituţii implicate în activităţi de formare profesională.

Salonul european de bandă desenată

9 – 30 Mai 2017

În perioada 9-30 mai va avea loc Salonul european de bandă desenată 2017, unde cei mai buni graficieni europeni își reafirmă principiile și aspirațiile fundamentale de la baza Uniunii Europene.

Detalii Eveniment

Perioada:
09-30 Mai 2017

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL