10 Jocuri de Vacanță Distractive pentru Grupuri de Copii

Vacanța este ocazia perfectă pentru ca cei mici să se adune în cartier, în fața blocului sau la țară pentru a se bucura de jocuri de vacanță care să stimuleze mișcarea și jocul în echipă. O listă de jocuri potrivite și pentru petreceri sau alte ocazii la care cei mici se adună și socializează.

Cele 10 jocuri de vacanță distractive pentru grupuri de copii stimulează cooperarea, competiția, mișcarea și nu în ultimul timp distracția atât de importantă pentru cei mici.

1.

Țară, țară, vrem ostași!

Vârste: peste 4 ani
Numar jucători: peste 6
Unde se joacă: in aer liber

tara tara vrem ostasi joc pentru grupuri de copii gokidCum se joacă:

1. Se fac 2 echipe

2. Cele 2 echipe se așează în linie, una în fața celeilalte la distantă de câțiva metri. Jucătorii fiecărei echipe se țin demână pentru a forma un zid de apărare.

3. Se desemnează echipa care începe jocul și aceasta strigă în cor: “Țară, țară, vrem ostași!”. Echipa adversă răspunde tot în cor: “Pe cine?”. Apoi prima echipă alege un jucător din echipa adversă și comunică numele: “Pe X!”.

4. Începe astfel partea cea mai distractivă: jucătorul ales fuge spre zidul de apărare al echipei adverse și încearcă să îl spargă trecând printre 2 jucători! Dacă reușește atunci câștigă runda și are dreptul să se întoarcă la echipă cu încă o persoană din zidul advers. Daca nu reușește însă, el pierde runda și este nevoit să rămână la echipa adversă.

5. Jocul este câștigat de echipa care capturează până la final toți jucătorii echipei adverse.

2.

Rațele și vânătorii

Vârste: peste 5 ani
Numar jucători: peste 4, ideal 8-10
Unde se joacă: in aer liber
Necesar: o minge

Cum se joacă:

La început se aleg 2 vânători, urmând ca ceilalți să fie rațe. Cei doi vânători se așează la distanță unul de celălalt iar rațele între ei. Vânătorii trebuie să arunce cu mingea în rațe iar rațele trebuie să se ferească. Jucătorii atinși cu mingea ies din joc. Ultima rață rămasă le spune vânătorilor ce vârstă are. Vânătorii mai au doar un număr de aruncări egal cu vârsta celui rămas în joc. Dacă vânătorii reușesc să nimerească ținta atunci ultimii jucători ieșiți devin vânători. Dacă vânătorii nu reușesc să nimerească ținta atunci toate rațele devin vânători și invers.

Încearcă și: Jocul Cunoașterii pentru Copii și Părinți. Conectare, Joacă și Empatie

3.

Batistuța

Vârste: peste 3 ani, fete și băieți
Numar jucători: peste 4
Unde se joacă: in interior sau in exterior
Necesar: o batistă/șervețel

Cum se joacă:

Jucătorii stau în picioare, în cerc. Se alege un jucător care merge cu batistuța în mână în afara cercului cântând:

„Am pierdut o batistuţă
Mă bate mămica
Cine-o are să mi-o deie
Că-i sărut guriţa.

Batistuța parfumată
Se află la o fată
La fata frumoasă,
Pe care o iubesc.

Foc, foc, ce vedeţi,
Nimănui să nu spuneţi.”

La finalul cântecului jucătorii închid ochii iar batistuţa este lăsată în spatele unui copil. Apoi toţi copiii deschid ochii si se uită în spate. Cel care are batistuța în spate trebuie să îl sărute pe obraz (sau să dea mâna, să se îmbrățișeze, sau ce este confortabil) pe cel din afara cercului, după care îl va înlocui. Jocul continuă în același fel până la sfârşitul jocului.

Varianta dinamică. După interpretarea cântecului, jucătorul care găseşte batista în spatele său o ia și îl alearge pe cel care a lăsat-o. Dacă îl prinde îi ia locul. Dacă nu îl prinde se întoarce în cerc şi jocul continuă prin alegerea în mod aleator a unui alt jucător care să plaseze batistuța.

Îți recomandăm: Jocuri de Petrecere pentru Copii. Jocuri pentru Aniversări şi Întâlniri

4.

Ițele încâlcite (Mațele încurcate)

Vârste: peste 3 ani
Numar jucători: peste 3
Unde se joacă: in interior sau in exterior

Cum se joacă:

Un jucător stă deoparte fără să vadă ce fac toți ceilalți jucători. Între timp aceștia, ținându-se de mână își încâlcesc mâinile și picioarele, se răsucesc sau își schimbă poziția pentru a deveni cât mai încurcați. La final jucătorul de pe margine trebuie să descurce brațele și picioarele copiilor, adică îțele încâcite (sau mațele încurcate).

5.

Mămăligă cu mălai, cum te pun așa să stai!

Vârste: peste 5 ani
Numar jucători: peste 2
Unde se joacă: in interior sau in exterior
Necesar: o batistă/șervețel

Cum se joacă:

Este ales jucătorul principal, care începe să îi învârtă pe ceilalți pe rând, cântând (eventual împreună cu ei, pentru ca totul să fie mai interactiv și distractiv): “Mămăligă cu mălai, cum te pun așa să stai!” După ce este învârtit, fiecare jucător va trebui să rămână nemișcat. Dupa ce toți jucătorii împietresc, primul jucator trece pe la fiecare incercând să îi facă să râdă – îi gâdilă sau face diverse mutre. Jucătorii care nu se pot stăpâni și râd sau se mișcă ies din joc. Cei care rămân nemișscați participă ți la runda următoare. Cu fiecare rundă se poate schimba și jucătorul principal.

SERIALE. 45+ Seriale pentru Adulți care Merită (Re)Văzute și în 2022

6.

Încetul cu încetul, se fabrică oţetul!

Vârste: peste 4 ani
Numar jucători: peste 3
Unde se joacă: in interior sau in exterior

Cum se joacă:

La început este ales jucătorul principal, care conduce jocul. Acesta se așează lângă un perete iar ceilalți la distanță, în spatele unei linii. Jucătorul principal se întoarce cu fața la un perete și spune lent sau rapid: Încetul cu încetul, se fabrică oţetul! În timp ce spune asta, ceilalți jucători se pot apropia de el fără să fie văzuți cum se mișcă. La finalul frazei jucătorul principal se întoarce și dacă surprinde vreun jucător în mișcare atunci îl întoarce la linia de start. Jocul este câștigat de cel care ajunge primul la jucătorul principal și atinge peretele. Acesta devine jucătorul principal și jocul se reia.

BLOG. Top 2021! Cele Mai Citite Articole pe Blogurile de Parenting din România în 2021

7.

Împărate, câţi paşi îmi dai?

Vârste: peste 5 ani
Numar jucători: peste 4
Unde se joacă: in interior sau in exterior
Necesar: o coroană de rege

imparate cati pasi imi dai joc pentru grupuri de copii gokidCum se joacă:

La început se alege cu o numărătoare distractivă dintre jucători cine va fi împăratul. Acesta se așează lângă un perete iar ceilalți la distanță de câțiva metri, în spatele unei linii. Pe rând, fiecare copil îl întreabă pe împărat: “Împărate, câţi paşi îmi dai?”. Împăratul poate să răspundă: X pași de barză (jucătorul sare într-un picior); X paşi de pitic (jucătorul merge pe vine); X paşi de iepure (jucătorul sare cu mâinile pe cap, asezate în formă de urechi de iepure); X paşi de furnică (talpă după talpă); X paşi de uriaş (jucătorul face paşi foarte mari); X paşi de balerină (jucătorul face pași pe vârfuri), X paşi de mămăligă (jucătorul sare și se întoarce în același timp), X paşi de rac (jucătorul face pași pe vine înapoi) sau alți pași înventați. Jucătorul care ajunge primul la împărat âștigă runda și devine împărat.

8.

Sticluţa cu otravă

Vârste: peste 3 ani
Numar jucători: peste 3
Unde se joacă: in exterior

sticluta cu otrava joc pentru grupuri de copii gokidCum se joacă:

În urma unei numărători distractive este ales un jucătorul principal care trebuie să îi prindă pe ceilalți. Jocul începe cu jucătorii ținându-l pe jucătorul principal de câte un deget. Acesta spune: „Sticluţa, sticluţa cu … apă, limonadă, parfum, cafea” etc. Când acesta spune „sticluţa cu … otravă”, jucătorii fug iar acesta trebuie să îi prindă sau să îi atingă. Un jucător atins rămâne împietrit şi se poate mişca din nou doar dacă un alt jucător îi trece pe sub picioare. Când toţi jucătorii devin toți împietriţi, ultimul împietrit devine jucătorul principal și va trebui să îi prindă pe ceilalți în runda următoare.

POVEȘTI. 3 Povești cu Morală, în Versuri | Poveștile lui Adrian

9.

Omul Negru

Vârste: peste 4 ani
Numar jucători: peste 4
Unde se joacă: in exterior, in spațiu larg

omul negru joc pentru grupuri de copii gokidCum se joacă:

Printr-o numărătoare distractivă este ales “Omul Negru”. Acesta își alege un ajutor dintre ceilalți jucători. Cei doi se depărtează de grup și aleg un număr de la 1 la 10. Omul Negru rămâne pe loc, iar ajutorul se va intoarce la restul jucătorilor. Aceștia se așează în cerc de mână și cântă:

Ora 1 a sosit, Omul Negru n-a venit.
Ora 2 a sosit, Omul Negru n-a venit,

Ei continuă să cânte până ajung la ora aleasă de Omul Negru. la ora aleasă ajutorul va cânta: “Ora X a sosit, Omul Negru a venit!”
Atunci jucătorii, inclusiv ajutorul, trebuie să fugă ca să nu fie prinși de Omul Negru. Cel care va fi prins primul devine Omul Negru și jocul se reia cu runda următoare.

5 Filme de Animație Noi de Văzut la Început de 2022

10.

Rândunică mută-ți cuibul!

Vârste: peste 5 ani
Numar jucători: peste 7
Unde se joacă: in exterior

randunica muta-ti cuibul joc pentru grupuri de copii gokidCum se joacă:

Jucătorii se grupează în cupluri de câte 2, față în față, ținându-se de mâini. Toate grupurile astfel formate se adună la un loc și au în mijloc un jucător singur, care este rândunica din cuibul format de grupuri. Conducatorul jocului strigă: „Rîndunică, mută-ți cuibul!” și atunci toate rândunele își schimbă cuibul astfel că jucătorul rămas afară iâși poate găsi un cuib și un altul poate rămâne afară.

VIDEO. 11 Oraşe Europene Pitoreşti Vizitate la Pas. Tururi virtuale 4K în Centre Istorice

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

1 COMENTARIU

  1. Nu am stiut de sticluta cu otrava pana nu l-a jucat fi-meu la after school :))) Si cand vorbeam cu alta mamica ingrijorata de numele jocului, mi-a zis ca e de pe vremea noastra :)) Am cumparat recent si varianta noua de monopoly, ultimate banking, am citit prima data despre el pe jocuridesocietate.ro Iar m-am simtit batrana :)) monopoly cu baterii, what? what? Dar e fain, mergem in parc, jucam pe paturica. Jocul preferat al copilariei mele a fost randunica muta-ti cuibul. Hai ca m-a luat nostalgia 🙁

ADAUGĂ COMENTARIU