7+ Muzee Kid-Friendly în Cluj-Napoca

Muzeele kid-friendly din Cluj-Napoca îi așteaptă pe părinți să le treacă pragul de mână cu cei mici. Copiii învață punând întrebări și primind răspunsuri, iar muzeele sunt locul ideal pentru ca cei mici să își antreneze curiozitatea și să descopere o mulțime de lucruri noi și interesante.

Dacă oferta de evenimente pentru copii nu este suficient de generoasă și îți dorești totuși să ieși cu copilul într-un loc interesant si instructiv, în Cluj-Napoca există câteva muzee la care poți merge în familie pentru câteva ore de relaxare, lecții de istorie sau descoperiri.

℘ ◊ ℘

Muzeul Zoologic al Universităţii Babeş-Bolyai

muzeul zoologic ubb cluj-napoca fb
Sursa: muzee.ubbcluj.ro/muzee/muzeul-zoologic

Muzeul Zoologic din Cluj este unul dintre cele mai mari muzee de profil din România. Pe o suprafaţă de numai 700 de m² publicul are posibilitatea de a întâlni o mare parte dintre speciile de animale din fauna României, precum şi multe specii originare din diferite colţuri ale lumii.

Muzeul este organizat didactic și este accesibil publicului larg de orice vârstă. Pentru grupuri, se organizează gratuit, în funcție de posibilități, ghidaje tematice şi pe grupe de vârstă, în mai multe limbi (română sau maghiară). Muzeul servește în acelaşi timp ca bază materială de studiu pentru elevii de gimnaziu şi liceu. Prin modul de organizare, acesta oferă posibilitatea desfăşurării unor lecţii tematice de biologie.

AUDIO. 300+ Povești Audio Frumoase – Teatru Radiofonic

Mai multe detalii aici.

Vivariul Universității Babeș-Bolyai 

VIVARIUL ubb cluj-napoca MUZEE KID-FRIENDLYVivariul Universității Babeș-Bolyai dispune de o colecţie permanentă de animale vii, adăpostite în condiţii asemănătoare mediului lor natural. Muzeul se ocupă și de organizarea de expoziţii temporare şi workshop-uri cu tematici interesante. Modalitatea interactivă de vizitare are o puternică componentă de educaţie a publicului, în special a publicului tânăr, în vederea cunoaşterii şi ocrotirii naturii.

Cu titlu de voluntariat, Vivariul oferă și asistenţă de specialitate (veterinară) pentru speciile de reptile sau păsări bolnave şi accidentate.

În colecția permanentă a Vivariului există 60 de specii de reptile, amfibieni, peşti şi artropode. Atunci când situaţia o permite, vizitatorii pot interacţiona cu animalele şi se pot observa diferite tipuri de comportament (hrănire, reproducere, apărare), în prezenţa personalului Vivariului.

Mai multe detalii despre Vivariul kid-friendly al UBB aici.

10 Cadouri de Crăciun pentru Copii care Construiesc! Jucării STEM Interactive și Educative

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

muzee kid-friendly cluj muzeul de arta GOKID fb
Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Sursa: macluj.ro

Muzeul de Artă Cluj-Napoca este una dintre cele mai prestigioase instituţii muzeale cu profil artistic din România.  Palatul Bánffy din Cluj – clădirea Muzeului de Artă Cluj-Napoca – este cel mai important edificiu baroc din Cluj-Napoca şi unul de referinţă pentru arhitectura de secol XVIII din România, decoraţia arhitecturală în piatră fiind completată cu o serie de sculpturi cu valoare artistică deosebită.

Galeria Naţională reprezintă expoziţia permanentă a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca și se desfășoară de-a lungul a 15 săli, situate la etajul clădirii. În actuala galerie pot fi văzute 138 de piese de pictură şi 15 piese de sculptură selectate din patrimoniul muzeului.

Mai multe detalii aici.

20 Câini Potriviți pentru Familii cu Copii. Cum Alegem Cățelul Ideal pentru Cei Mici

Muzeul Botanic și Grădina Botanică din Cluj-Napoca

gradina botanica gokid cluj napoca fbGrădina Botanică din Cluj are o suprafaţă de 14 ha și găzduiește plante de pe diferite continente, 10.000 de categorii grupate în mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic, complexul de sere şi sectorul destinat persoanelor cu deficienţe de vedere. O plimbare în Grădina Botanică poate fi soluția perfectă pentru a petrece câteva zeci de minute de relaxare cu cei mici.

Muzeul botanic cuprinde aproape 7000 de exponate ce dau posibilitatea vizitatorilor și studenților să-și completeze cunoștințele despre bogăția, evoluția și importanța lumii vegetale. Este adăpostit la parterul Institutului Botanic, fiind organizat ca o expoziție permanentă.

Atracții ale Grădinii Botanice:

  • Grădina japoneză
  • Grădina Romană
  • Turnul de apă
  • Statuile din Grădina Botanică

Mai multe detalii aici.

VIDEO.Cum să Crești Copii Inteligenți Emoțional | Lael Stone la TEDx Talks

Muzeul Etnografic al Transilvaniei

muzeul etnografic al transilvaniei cluj napocaMuzeul Etnografic al Transilvaniei este înfiinţat în iunie 1922, fiind cel mai vechi de acest gen din România şi unul dintre cele mai prestigioase din Europa. Dispune de un patrimoniu de peste 100.000 de piese de port popular şi mărturii ale diferitelor obiceiuri străvechi, reflectând ocupaţiile și obiceiurile populaţiei transilvănene.

Colecţiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei cuprind 41.542 de artefacte originale, provenite din cercetări de teren, din cumpărarea, acceptarea sau contopirea unor colecţii şi din achiziţii efectuate la sediu. Databile în perioada secolelor XVII–XX, majoritatea artefactelor provine din mediul rural transilvănean, respectiv din ambianţa culturală a principalelor etnii din Transilvania: români, maghiari, saşi, romi. Muzeul deţine însă şi piese din celelalte provincii româneşti, precum şi piese din afara graniţelor ţării. Patrimoniul muzeului este organizat în 8 sectii: Ceramică, Textile, Ocupaţii, Port, Locuinţă-alimentaţie, Obiceiuri, Secţia în aer liber şi Secţia internaţională.

Muzeul este din când în când gazda unor evenimente pentru copii și părinți precum ateliere pentru copii, tururi ghidate sau expoziții tematice.

Mai multe detalii aici.

VIDEO. 5 Animații Fascinante Create cu Ajutorul Inteligenței Artificiale

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

Muzeul de Istorie a Transilvaniei gokid CLUJ napoca FB

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca dispune de colecţii bogate de antichităţi, mineralogie, botanică, o pinacotecă, o colecţie etnografică şi zoologie.

Unul dintre exponatele mai deosebite este Talpa de robot, un obiect metalic descoperit în 1973 în apropiere de Aiud în straturi de sol alături de oase de mastodont. Acesta seamănă izbitor de mult cu piciorul unui tren de aterizare, iar din analiza stratului de oxid alb-gălbui de peste un milimetru care îl acoperă s-a tras concluzia că acesta are o vechime de 250000 de ani. În urma analizelor ştiinţifice de laborator a reieşit că pe lângă metalul principal, aluminiul, piesa conţine, în cantităţi mici cupru, zinc, cobalt, zirconiu, aceste metale fiind descoperite şi utilizate relativ recent (1735-1825). Prezenţa staniului în aliaj face ca această piesă să constituie o enigmă metalurgică chiar şi pentru zilele noastre (Sursa: wikipedia.org).

Mai multe detalii aici.

+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor

Muzeul de Mineralogie

muzeul de mineralogie cluj napoca
Sursa: https://www.facebook.com/Muzeu.Mineralogie.UBB

Muzeul de Mineralogie din Cluj-Napoca deţine astăzi peste 16.500 de eşantioane (dintre care în jur de 12.500 minerale, peste 3700 geme prelucrate şi peste 200 meteoriţi), grupate în mai multe colecţii, în funcţie de criterii sistematice, geografice şi tematice.

Proiectele educative pentru elevi organizate la muzeu au menirea de a face vizitele la muzeu interactive şi dinamice, de a spori interesul tinerilor pentru lumea mineralelor, pentru ştiințele naturii în general, de a deschide porţi spre aprofundarea cunoştinţelor în domeniu, dar şi de a sprijini activitatea de evaluare a cunoştințelor de către cadrele didactice. Fiecare proiect este destinat unei anumite categorii de vârstă.

  • Pietre colorate (pentru elevii din clasele I-IV) – elevii sunt invitaţi să-şi manifeste creativitatea prin pictarea cu acuarele a unor pietre rotunjite de calcar alb, cele mai frumoase „creaţii” fiind expuse în muzeu.
  • În căutarea comorii (pentru elevii din clasele IV-VIII) – pe baza unei schiţe simplificate a muzeului, pe care sunt menționate indicii, elevii ajung la locul unde este ascunsă o „comoară”… pe care o pot lua acasă, sau la școală…
  • Testul-grilă (pentru elevii de liceu) – constă în întrebări referitoare la ceea ce elevii au văzut şi auzit pe parcursul vizitei. Se urmăreşte fixarea termenilor de specialitate şi a unor informaţii despre minerale şi roci (proprietăţi, rolul acestora în natură şi pentru om). Testul poate fi folosit pentru evaluarea cunoştinţelor de către cadrele didactice.
  • Top-10 al mineralelor din muzeu (pentru elevii de liceu) – la începutul vizitei elevii sunt invitaţi să reţină denumirea şi localizarea eşantionului preferat, pe care să-l „nominalizeze” la finalul vizitei. Cu acest proiect dorim să provocăm implicarea personală şi motivaţia tinerilor vizitatori, pe baza resurselor de creativitate şi sensibilitate specifice vârstei.

Mai multe detalii aici.

20 Activități Antrenante cu Copilul în Casă

Muzeul Steampunk & Fantasy

muzeul_steampunk_transylvania
Sursa: steampunk.ro

Cel mai ciudat si interesant muzeu din Cluj urmărește să crească interesul pentru acest subgen fantastic al science-fiction, oferind experiențe de neuitat și motivaționale pentru generațiile următoare, experiențe în afara casei care să motiveze oamenii să îndrăznească să viseze și să creeze.

Adresa: Str. Stefan Octavian Iosif no. 4, Cluj-Napoca.

Orar: Luni – Duminică: 12:00 – 21:00

De lună plină muzeul este deschis până la 1 noaptea!

Prețuri de acces:

  • Adulti – 45 RON
  • Studenti – 40 RON
  • Copii (pana la 7 ani) – 35 RON
DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU