Conferinta de Parenting cu Urania Cremene

Wednesday 04 December 2013

Cum poţi obţine un copil auto-disciplinat, responsabil, cu spirit de echipă şi capabil să facă alegeri conştiente

copilulDe ce mai multe ori, din păcate, părinţii rezolvă nevoia de control prin metode ce par eficiente pe termen scurt – recompense, amenintari sau chiar pedepse – dar care sunt foarte periculoase pentru dezvoltarea tanarului de mai tarziu.

 

Dacă vrei să-ţi creşti copilul într-un mod respectuos pentru personalitatea lui, ai nevoie de nişte trucuri de comunicare adecvate. Primul pas e să te aşezi la locul tău în sală şi să înveţi să asculţi mai întâi tu. Apoi vei şti, să te faci ascultat!

Ţi s-a întamplat vreodată:

– să-i repeti de prea multe ori ce trebuie să facă, iar el să nu te bage în seamă?

– să ai conflicte repetate cu copilul tău, indiferent de vârsta pe care o are?

– să auzi de atâtea ori NU VREAU!, încât să simţi că îţi ieşi din minţi?

Conferinţa se bazează pe metodologia dezvoltată de către Jody Johnston Pawel, a doua generaţie de experţi în parenting din SUA, după 40 de ani de cercetare aprofundată. Cunoscută şi sub numele Parent’s Toolshop, metodologia se bazează pe oferirea a 100 de tehnici de parenting care se susţin reciproc, pentru prevenirea şi ameliorarea comportamentelor nedorite ale copiilor. Urania Cremene deţine din 2010 licenţa exclusivă a acestei metodologii în România şi Europa de Est.

 

TOŢI părinţii care au participat la workshopurile de parenting ale Uraniei, au spus că punerea în aplicare a cunoştinţelor dobândite a avut un impact evident în modificarea comportamentului copilului/copiilor lor şi în îmbunătăţirea relaţiei părinte-copil. Acest workshop se adresează părinţilor în devenire, tinerilor părinţi, sau celor care au deja copii preadolescenţi şi adolescenţi, şi nu în ultimul rând bunicilor, bonelor şi cadrelor didactice din şcoli şi grădiniţe.

 

Taxa de inscriere: 60 lei de persoană

Locul de desfasurare: CAPITAL PLAZA HOTEL, Blvd Iancu de Hunedoara, nr. 54, Sector 1, Sala Ion Mincu

Participarea la conferinta presupune achitarea in prealabil a taxei de inscriere. Aceasta se poate achita cash la sediul Lumea lui MOMO, din Str. Grigore Cobalcescu nr. 51, sau online de pe www.iabilet.ro. Validarea inscrierii se face printr-un email la [email protected], odata cu confirmarea platii.

 

Detalii Eveniment

Data:
Wednesday 04 December 2013

Program:
18:30:00 - 18:30:00

Orasul:

Detalii Locație

Capital Plaza Hotel

Județ:
sector 1

Oraș:
Bucureşti

Adresa:
Blvd Iancu de Hunedoara, nr. 54

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL