Cum pregatim copilul pentru inceperea gradinitei sau a scolii

Joi 10 Septembrie 2015
București

Cum pregatim copilul pentru inceperea gradinitei sau a scolii – Seminar pentru parinti

Psihologul Alina Ioana Ciocodan ii invita pe parinti joi 10 septembrie la Librăria Humanitas Cișmigiu la seminarul: Cum pregatim adaptarea la grădiniță/școală a copiilor? 

 

pregatirea la gradinita scoala
Chiar dacă nu-ți vine să crezi, copilul tău a crescut și se apropie de prima zi de grădiniță/școală. Va începe o etapă foarte diferită, va învăța o mulțime de noi abilități, se va juca, va forma noi relații. Te gândești cum să-l sprijini în această schimbare, de la a-i pregăti lucrurile necesare până la a-i oferi suportul emoțional de care are nevoie.

Adaptarea la grădiniță/școală este un proces solicitant pentru orice copil, chiar și pentru cei care au mai avut ocazia să interacționeze cu alte grupuri de copii sau au mai participat la activități educaționale în diferite contexte.

Alina Ioana Ciocodan – psiholog clinician cu formare în psihologia cognitiv-comportamentală, are o experiență de 15 ani în dezvoltarea de programe educaționale pentru adulți și copii, training și psihologie aplicată în programe corporate și ONG. Este absolventă a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, facultatea de Psihologie și Științele Educației, a urmat masteratul și cursul postuniversitar de Consiliere Psihologică în cadrul aceleiași instituții și a absolvit numeroase programe de formare în domeniul psihologiei și psihoterapiei cognitiv-comportamentale. Din 2011, dezvoltă audiobookurile și cursurile pentru părinți Smartbox Family și a facilitat cu succes traininguri în companiile partenere pentru mii de părinți. Este autoare de cursuri, audiobook-uri, ghiduri și articole de specialitate și mamă a 2 copii.

Intrarea este liberă.

În portofoliul de audiobokuri de parenting Smartbox Family mai puteți găsi titlurile: Timp de calitate cu copilul tău, Dezvoltă încrederea în sine a copilului tău, Copilul tău e disciplinat? Ghid de disciplinare fără pedeapsă, Cum dezvoltăm un comportament alimentar sănătos la copii, Cum dezvoltăm imaginația și creativitatea copiilor?, Cum gestionăm fricile copiilor?, Somnul la copii, Cum abordăm discuțiile dificile cu copiii?, Învață-ți copilul să învețe.

 

Detalii Eveniment

Data:
Joi 10 Septembrie 2015

Program:
18:30:00 - 18:30:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Libraria Humanitas Cismigiu

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL