Programul ” Lumea nu este ce pare a fi!” își propune să prezinte lucrările unui artist român contemporan cunoscut la nivel mondial: Mircea Cantor. Ateliere pentru copii 2-10 ani
PROMOTIE! Pentru cei care se inscriu astazi 28 februarie la atelierele din 1 si 2 martie impreuna cu o familie prietena, a doua familie are reducere 50%
Expoziţia “Q.E.D”, deschisă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Capitală, în premieră în România, este o ocazie inedită de a prezenta lucrările semnate de unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani, Mircea Cantor, publicului românesc. Totodată, evenimentul reprezintă și o oportunitate pentru cei mici de a experimenta arta contemporană, de a fi expuşi la un tip de artă actuală, de bună calitate şi cu care e bine să se întâlnească de mici pentru a ști să o poată aprecia.
La invitația Da`DeCe (sub denumirea anterioară: Asociația De dragul artei) părinții și copiii cu vârsta de 2-10 ani, vor intra într-o lume aparte unde obiectele cotidiene se transformă în pretext pentru joacă. Programul ” Lumea nu este ce pare a fi!”, ce va avea loc în zilele de sâmbătă și duminică ale fiecărei săptămâni, începând cu data de 1 februarie a.c., își propune să prezinte lucrările unui artist român contemporan, cunoscut la nivel mondial: Mircea Cantor, iar explorarea expoziţiei de către copii se va face prin joc. Accentul se pune pe descoperirea spațiului muzeului ca loc ideal pentru dezvoltarea imaginației copiilor. Artistul Mircea Cantor se transformă astfel într-o gazdă primitoare ce permite prin lucrările sale un itinerariu inedit a selecției de opere: Fishing Flies, Fishing Fly, Deeparture, Tracking Happiness și Threshold Resign și dezvăluie o lume în care avioanele se pot pescui cu cârlige aurii, lupii și caprioarele trăiesc în același spațiu, femeile parcă dețin secretul fericirii printr-un dans ritual cu mături iar, la sfârșit, se dovedește că în Casa Poporului găsim o altă casă în mărime naturală, o casă-ghem care ține laolaltă valorile și jocurile familiei.
Programele conțin și o latură practică de atelier în care micii vizitatori, filtrând imaginile și jocurile experimentate în cadrul expoziției, vor construi împreună cu părinții instalații artistice proprii care să reamintească de experiența muzeală. Materialele folosite vor fi inspirate din lucrările expoziției, permițându-le copiilor să se joace în a combina obiecte reciclate cu sfoară, pene, hârtie, culori și colaj. Inaugurat în sediul Palatului Parlamentului, Muzeul Național de Artă Contemporană găzduiește expoziții tematice ale artiștilor români contemporani. Spre deosebire de alte muzee, acesta beneficiază de un spațiu extrem de generos, care permite folosirea, în cadrul expozițiilor, a unor mijloace de expresie dintre cele mai diverse. Da`DeCe scoate la lumină ineditul dintr-o expoziție astfel încât aceasta să fie mai prietenoasă și mai ușor înțeleasă de către cei mici.
Înscrierile sunt obligatorii și se fac de luni, ora 10.00 până vineri, ora 16.00, în săptămâna programului. la e-mail: [email protected] (este necesară precizarea numelui programului, numele şi vârsta copilului, iar înscrierea este valabilă numai după primirea unui email de confirmare din partea organizatorilor).
Există două modalități de plată
Plata pe loc: După confirmarea înscrierii, plata se face înainte de începerea programului, la sediul Muzeului Național de Artă Contemporană.
Plata prin transfer bancar (reducere 5 lei la taxă):
Achitarea taxei de participare, la maxim două zile după emailul de confirmare a înscrierii pe lista de participanți, în contul Asociaţiei De dragul artei. RO48 INGB 0000 9999 0260 3721 (cu precizarea Taxa Muzeul MNAC). Dacă nu se mai poate onora participarea, returnarea taxei se face numai dacă retragerea este anunțată cu cel puțin 24 de ore înainte de desfășurarea programului, sumă din care se va scădea comisionul bancar. Înregistrările se fac individual de către fiecare familie în parte.
Program• Sâmbătă, 1 martie 2014, 10.30 – program pentru familii cu copiii de 2-3 ani;
• Duminică, 2 martie 2014, 10.30 – program pentru familii cu copii de 4-6 ani;
• Sâmbătă, 8 martie 2014, 10.30 – program pentru familii cu copiii de 4-6 ani;
• Duminică, 9 martie 2014, 10.30 – program pentru familii cu copii de 6-8 ani;
• Sâmbătă, 15 martie 2014, 10.30 – program pentru familii cu copiii de 2-3 ani;
• Duminică, 16 martie 2014, 10.30 – program pentru familii cu copii de 4-6 ani.
Taxă de participare
50 lei/familie formată din doi membri (părinte și copil)
70 lei/familie formată din trei membri
80 lei/ familie formată din patru membri etc.
Programe pentru copiii din grădinițe și clasele primare
Programul de mai sus este disponibil și pentru grupurile de copii de grădiniță sau din ciclul primar.
Detalii Eveniment
Data:
Sâmbătă 01 Martie 2014
Program:
10:30:00 - 10:30:00
Orasul: