Povestea lui Moș Crăciun. O Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea

A fost odată ca niciodată un băiețel care trăia împreună cu familia lui într-un sătuc îndepărtat. Era iarnă afară și frigul broda tot mai des flori de gheață la ferestre. Antas, eroul nostru, iubea tare mult iarna. Era anotimpul lui preferat. Și nimic nu-i plăcea mai mult decât senzația aceea când te trezești dimineața și zărești afară totul alb și înghețat, în timp ce în casă e cald și focul pâlpâie vesel în sobă.

Băiatul locuia la etajul unei case, iar la parter avea un mic atelier, unde familia lui crea ornamente de Crăciun. Erau recunoscuți în zonă după acest meșteșug și băiatul își ajuta părinții ori de câte ori era nevoie. Era îndemânatic și venea de multe ori cu idei noi pentru decorațiuni, toate foarte apreciate de către cumpărători.

În dimineața aceea, imediat ce s-a trezit, a și dat fuga jos în atelier să vadă ce vor face părinții lui în acea zi.

– Antas, spuse mama lui când băiatul a intrat grăbit în cameră, te-ai trezit! Credeam că vei dormi până târziu astăzi.
– Da, mamă, nu am mai putut dormi, voiam să văd ce ornamente vom lucra astăzi.
– O, astăzi ne vom ocupa de globul de crăciun pe care tu l-ai conceput acum ceva vreme, acela cu căsuța și brazii din pădure, spuse tatăl său.
În timp ce rostea aceste vorbe i-a arătat un glob de sticlă cu un peisaj de iarnă minunat. Înăuntrul globului era multă zăpadă, o căsuță din scândurele mici, înconjurată de brazi, iar peste tot peisajul cădeau fulgi mari și minunați formati de bucățele de pene.

– Cât e de frumos! Exclamă Antas, clătinând ușor globul. Doar îl privești și ai impresia că te afli într-o poveste!

Se așeză la masă să confecționeze și el un glob. A montat căsuța din câteva scândurele de lemn, brăduții din hârtie colorată și a completat peisajul din glob, în timp ce mintea îi hoinărea împreună cu fulgii de nea.

Fără ca el să știe, o poveste se țesea odată cu fiecare element adăugat în acel glob. Când l-a teminat de asamblat, a observat că un fulg rămăsese lipit de partea interioară a globului. Privi mai atent bucățica de pană. Ceva inca ramanea neclar și nu putea vedea toate detaliile. A mai apropiat puțin globul, și încă puțin.. până când frigul din jurul lui l-a trezit din visare.

Nu mai era în casa lui, ci într-un peisaj de iarnă, în zăpadă până la genunchi. Era confuz și nu înțelegea ce s-a petrecut, însă frigul îi dădea ghes să se adăpostească. Zgribulit, s-a uitat în jur și a recunoscut căsuța din globul de sticlă. Îi era clar că se întâmplase ceva ciudat. Dar nu mai conta asta, acum era acolo și se simțea minunat: ningea atât de frumos, totul era alb și în ciuda frigului și-a aerului rece, parcă nu ar mai fi vrut să plece din acel loc. Dar ce să vezi, în apropiere erau chiar brazii pe care îi confectionase cu câteva minute în urmă, dintr-o bucățică de hârtie verde. Acum păreau reali. Și lângă ei, era căsuța, frumoasă, din bârne mari, cu o lumină caldă, pâlpâind la fereastră. Câteva dâre de fum ieseau pe horn, răsucindu-se și ridicându-se agale în aer.

– Ce frumusețe, gândi Antas, căci nu se mai sătura să privească întregul cadru de poveste. Mă voi îndrepta spre casă, să mă încălzesc. Sunt foarte curios cine locuiește în ea… brazii și căsuța i-am făcut eu, dar nu am pus pe nimeni înăuntru.

Cu ideea aceasta în minte, băiatul porni spre casă, prin zăpada până la genunchi. Era fericit că se va putea încălzi. Și poate gazda îl va pofti la masă. Nu i-ar strica ceva de mâncare.
Pașii lui deveniră din ce în ce mai repezi și curând ajunse pe prispă.

Cu emoție, și-a făcut curaj și a bătut la ușă. Aproape imediat auzi dinăuntru:

– Da, da, poftește! De când te așteptam!

Și mai auzi și un scârțâit de scaun. Băiatul deschise usa cu hotarare. Rămase câteva clipe în prag, nevenindu-i să creadă pe cine vedea înăuntru.

Era un domn rotofei, mai în vârsta dar cu o expresie jucăușă a feței si ochi curioși. Avea părul alb, barbă mare și era îmbrăcat în roșu, întocmai ca Moș Crăciun.

Băiatul nostru avea acum 12 ani, vârsta la care poveștile încep să-și mai piardă din farmec. Încet, Antas prinse-a spune, bâlbâit:

– Bună… bună ziua, nu mă așteptam să găsesc pe cineva aici, bâgui el. Cu atât mai mult pe dvs, că tare semănați cu ăăăă, cu Moș Crăciun, dar… Moș Crăciun!? întrebă el nedumerit, neștiind cum să continue propoziția.

– Haide, îl întrerupse domnul cel rotofei, intră în casă că se face frig. Vino lângă foc să te încălzești. Știam că o să ajungi și am pregătit puțină supă.

Băiatul se înveseli pe dată la auzul acestora și, prinzând curaj, intră în casă. Primi fericit bolul de supă și începu să soarbă încet. Din locul de unde stătea se vedeau atât de frumos lemnele care ardeau în vatră și fereastra. Fulgi mari dansau afară. Chiar erau mari și frumoși, doar el îi făcuse din acele pene.

– Și totuși, cine sunteți dvs? întrebă Antas când supa era pe terminate și lui îi mai trecuse uimirea. Într-adevăr arătați ca Moș Crăciun, continuă băiatul.

– Da, spuse domnul rotofei, așa și este, eu sunt Mos Crăciun.

– Prostii… nu există Moș Crăciun, totul este o scorneală, pufni Antas indignat.

– Se pare că devii om mare și nu mai crezi în mine, zise Moș Crăciun, netezindu-și barba. Și chiar acesta este motivul pentru care te afli aici. După cum vezi, eu exist, focul acesta există, casa există și supa aceea pe care tocmai ai terminat-o, a existat nu-i așa? Întrebă el, zâmbind ștrengărește.

Antas dori să se împotrivească, gândindu-se că nimic nu e real, doar pare .. în fond, erau în acel ornament…, dar nu a mai putut să își continue ideea, văzând fața zglobie a moșului. Zâmbi doar, devenind curios să afle explicația lui. În fond, trăia ceva magic, ceva ce știa sigur că nu există, dar iată că totuși exista. Și da, supa aceea a fost incredibil de bună, burtica lui era foarte sigură de existența ei.

– Bine, spuse Antas, și ce faceti dvs. aici?

– A, acum pregătesc lista de cadouri, spuse Mosul. Și trebuie să mă organizez bine ca toată lumea să primească câte ceva.

– Toată lumea? Intrebă Antas. Eu știam că doar cei mici primesc cadouri, nu toată lumea, continuă băiatul contrariat.

– A, înțeleg, spuse moșul, e posibil să avem idei diferite despre ce înseamnă de fapt cadourile. Haide lângă mine să vezi cum se întâmplă și la ce anume lucrez. Apoi vei înțelege.

Antas a mers la masa moșului. Acesta avea o cutie cu caiete mari, cât o jumătate de masă. Și fiecare pagină în parte era dedicată câte unei persoane.

– Vezi, zise Moșul, aici sunt trecuți toți oamenii care sunt pe pământ, și hai să-ți arăt cum pregătesc cadourile. Știu exact cu cine voi începe…

Dădu câteva pagini și ajunse la o fată. O chema Ellena.

– Uite, aceasta e pagina Ellenei. Haide să ne uităm pe ea.

Antas să aplecă deasupra caietului. Dintr-o dată, pagina se însufleți. Vedea acolo numele ei, cadourile pe care le primise în fiecare an, scrise cu stiloul, și într-un colț rulau ca într-un film scene din viața ei încă de când era mică.

– O vezi pe Ellena? Frumoasă fată, nu? Visul ei este să devină balerină. Acum are cam 17 ani, și dansează de când avea doar 5. Și este talentată. Cine crezi că i-a dus darul? Ai ghicit! Eu l-am dus, treptat, treptat, în fiecare an. I-am aprins o mică scânteie, odată cu niște pantofi de balet pe care i-a primit la 5 ani, și an de an am mai adăugat talent, puțin câte puțin. Iar acum îi voi scrie darul pe care urmează să-l primească anul acesta: el este “bucurie”. Fata va afla, în preajma sărbătorilor, că va juca într-un spectacol cum își dorește de foarte multă vreme. A muncit mult pentru asta, s-a antrenat și… a fost cuminte, zâmbi moșul ștrengărește.

Băiatul a privit foaia cu atenție. A văzut strădaniile fetei și dorinta ei de-a fi în fiecare zi mai bună. Acum era martor că Moșul trecea în caietul ei “bucurie”.

Apoi Moșul a întors pagina.

– Uite, aici îl avem pe Sven. Sven are 38 de ani. Are famile, serviciu și un băiețel mic, mai mic decât tine. Hai să ne uităm mai bine pe foaie.

Antas s-a aplecat asupra foii și aceasta a prins viață.

– Vezi, spuse Moșul, aici este el pe când era copil și a primit multe cărți. Cărțile i le-au dus părinții lui, dar eu i-am îndemnat ce să cumpere, pentru că știam talentul copilului. Sven este scriitor, deși el nu știe asta încă. Nu se consideră talentat, cu toate că eu i-am dus în fiecare an din ce în ce mai multă imaginație și foarte multe idei. Antas îl vedea, în colțul paginii, cum scria seara, noaptea, dar imediat rupea foile și le arunca la cos.

– Anul acesta îi voi dărui… zise Moșul făcând câteva secunde pauză.. gata, știu. Îi voi duce ”încredere” pentru că de asta are nevoie. Și încă niște idei fantastice care-i vor încolți în cursul anului, dar doar dacă va continua să scrie. Altfel, e posibil să le piardă.

Acesta este un alt lucru de care trebuie să ținem seama. Știi cum se spune, că pe tot parcursul anului trebuie să fim “cuminți” ca să ne primim darurile? Câteodată eu nu pot duce cadourile decât dacă oamenii au făcut și ei partea lor de treabă. Dacă au fost “cuminți”. Sau, în limbajul meu, dacă și-au ținut promisiunile făcute către alți oameni, dacă au fost corecți, dacă au spus ce simțeau că trebuie să spună.. Înțelegi? Și oamenii au partea lor de treabă, chiar dacă ei nu știu. Altfel, darurile nu vor ajunge la ei chiar dacă eu le trimit. Se rătăcesc prin “poștă”, să zic așa. De asemenea, dacă le primesc și nu țin seama de ele, le pot pierde la fel de ușor cum le-au primit.

– Da, înțeleg, eu credeam că vorbim de… jucării, dulciuri, portocale și altele pe care noi le primim de Crăciun, spuse Antas, uitându-se curios la Moș Crăciun.

– Știi tu, mai demult oamenii erau altfel, nu se îndoiau de cadourile mele. Neștiind însă cum să explice copiilor tradiția cu darurile de Crăciun, au început și ei să dăruiască pe lângă darurile mele câte ceva. Asta nu a fost un lucru rău. Pe mine m-a ajutat să trimit cadourile potrivite fiecăruia. Și știi cum? Părinții au primit de la mine inspirația de a cumpăra exact cadoul care avea să îi arate copilului ce îi place mai mult. Îl ajutam să își descopere talentele.

– Gândește-te, continuă el, un copil primește o jucărie. O montează și o demontează de o multime de ori, și atunci primește darul meu: pasiunea de a construi. Va deveni constructor sau arhitect, sau va avea altă meserie în care el va construi. Sau imagineaza-ti o fetiță care primește multe dulciuri și îi plac atât de mult încât va deveni o foarte bună cofetăreasă. Va fi foarte fericită să facă ce-i place și astfel, ea și-a primit darul. Sau altcineva, care primește un set de păpuși cu hăinuțe și va deprinde dragostea pentru croitorie. Va deveni croitoreasă sau creatoare de modă. Niciun copil nu primește de la parinți ceva întâmplător. Toate sunt inspirate de mine.

– Ah, cred ca încep să înteleg, spuse Antas. Și chiar întelegea acum. Pasiunea lui pentru ornamente a început tot de la un cadou primit de crăciun, un joc de asamblat piese mici.

– Da, da…continuă, cumva ușurat că nu crezuse atât de mult în Moș Crăciun degeaba. Totul era adevarat și îi era foarte clar. Era fericit, știa câte daruri minunate a primit și a început să le înțeleagă altfel.

– Așa e, zise Moșul care parcă știa tot ce se petrecea în capul lui. Acestea sunt adevăratele cadouri: bucuria, fericirea, clipele minunate pe care le petrecem cu familia, colindele, oaspeții din casă.
Deodată, Antas începu să râdă, lăsându-se pe speteaza scaunului.

– Moș Crăciun, și cum ne aduci tu cadourile astea? Vii cu sania trasă de reni, așa cum știm noi toți?

– Da, exact așa se întâmplă, glumi mosul razand, așa aduc cadourile. Nu vin cu sania trasă de reni, asta e o poveste de-a părințilopr, însă totuși este un adevăr în spusele lor. Tu cum m-ai întâlnit? întrebă Moșul. Îți amintești unde suntem noi?

– Ăăăă, într-un ornament făcut de mine, cu o casă din scânduri mici și brazi din hârtie verde…

– Da, pentru că eu nu pot exista în lumea de unde ești tu, pot veni doar o singură zi pe an. Dar nu pot ajunge așa cum mă vezi acum, pentru că eu vin din vise, din alt spațiu, din altă vreme. Ca să-ți explic mai bine, ai putea să te gândești la mine că sunt ca vântul. Că sunt peste tot, la tine în casă, în jurul tău. Vocea mea o vei auzi fără să știi că o auzi, dar o vei recunoaște. Întâi doar puțin, apoi din ce în ce mai mult, până când voi putea scrie în pagina ta că ai reușit să îți înțelegi darul. Și atunci vei primi mai multe și din ce în ce mai multe. Deci dacă stai să te gândești, între a veni ca vântul și a cădea pe un coș plin de funigine dintr-o sanie trasă de reni… nu e cam același lucru?

– Da, râse Antas și sări să privească afară pe fereastră. Mi-e clar acum, așa este! Rosti în timp ce privea fulgii mari de pe fereastră.

Un fulg era lipit de geam. O, cât era de frumos, și ce raze de gheață avea! S-a apropiat să-l vadă mai bine, că semăna totuși cu o pană tăiată de el. Avea niște firișoare mici, pufoase. S-a uitat atent… și mai atent. Desluși parcă ceva în afara geamului. Era chiar mâna lui, și el fixa cu privirea un fulg lipit de un ornament de crăciun. Se afla din nou în casa lui, ca și cum niciodată nu plecase de acolo. Toate erau la fel ca atunci când a plecat. Oare chiar plecase? Se întâmplase ceva?

Nu mai conta, pentru că senzația de fericire pe care-o simțea, îi dădea siguranța că acum cunoaște adevărata poveste a darurilor de Crăciun. Zâmbi la ideea că poate acum Moșul scrisese în foaia lui “fericire”.

Privi din nou ornamentul cu căsuţă, brazi și fulgi de nea și dintr-o dată înţelese că primise un dar de Crăciun.

ζ ♠ ζ

Şcoala de Zâne şi GOKID te invită un proiect special!

Începem o serie de corespondenţe către abonaţii noştri prin care aducem un strop de inspiraţie părinţilor la ceas de seară, atunci când cei mici aşteaptă să intre în lumea viselor prin intermediul unei poveşti frumoase sau unei poezii melodioase.

Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne te vor ademeni și încânta cu povești (cu și fără zâne) care au în comun un lucru foarte important: reguli de purtare frumoasă și respect pentru tot ce ne înconjoară, pentru o viață trăită frumos – ele compun un mic “îndrumar” de bună purtare, pentru copii mai mici, mai mari sau foarte mari (căci în fiecare dintre noi există un copil, nu-i așa?).

Citeşte mai multe poveşti deosebite pe ŞcoaladeZâne.ro.

Reproducerea parţială sau totală a textului se poate face doar cu permisiunea scoaladezane.ro.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară.Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare.Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU