Psihoterapia pe înțelesul tuturor. Ateliere în librării Cărturești din România | 18-22 septembrie

18-22 Septembrie 2023
București

💚Ce este fericirea și cum o putem cultiva? Cum creăm armonia în cuplu sau, când e cazul, cum gestionăm bine un divorț? Care sunt „capcanele mentale” care ne fac viața amară? Cu ce „stiluri de atașament” venim din copilărie și cum ne pot încurca în prezent? De ce ne e frică de schimbare sau chiar de viață?

Iată doar o parte din întrebările la care veți putea găsi răspunsuri în cadrul celei de-a doua ediții a seriei de ateliere „ Psihoterapia pe înțelesul tuturor”, eveniment derulat în perioada 18-22 septembrie, de la ora 19:00, în librăriile Cărturești din București, Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara și Brașov. Intrarea la întâlniri este liberă.

🔎Proiectul inițiat de Federația Română de Psihoterapie își dorește să popularizeze tehnicile și abordările folosite în munca psihoterapeuților, indicând nu doar ce se întâmplă în cabinet, dar și în ce fel instrumentele specifice din diferitele curente de terapie pot fi folosite în viața cotidiană. Astfel, publicul larg, dar și studenții sau terapeuții aflați la început de drum, vor afla de la terapeuți cu experiență detalii despre ascultarea profundă, utilizarea metaforelor vindecătoare, „punerea în scenă” ca metodă de a exterioriza conflictele interioare sau diverse metode de autocunoaștere, utile pentru ameliorarea vieții individuale, dar și a relațiilor de cuplu și familie.

📚Organizate în colaborare cu Editura Trei, atelierele își propun să familiarizeze publicul larg cu diferite abordări psihoterapeutice: integrativă, psihodramă, pozitivă, centrată pe persoană, NLP, sistemică (de familie), adleriană și cognitivă.

PROGRAM BUCUREȘTI – Cărturești Verona

➡Luni, 18 septembrie 2023, ora 19.00
♦Spune-mi adevărul despre iubire
Psihoterapeut: Mara Priceputu
Institutul Român de Psihoterapie Integrativă – IRPI
📚Carte recomandată: Spune-mi adevărul despre iubire – Susanna Abse
➡Marți, 19 septembrie 2023, ora 19.00
♦Arta ascultării profunde – Ce este și ce nu este ascultarea?
Psihoterapeuți: Georgeta Niculescu, Florentina Palada
Asociația Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană
📚Carte recomandată: O să treacă și asta. Povestiri despre schimbare, criză și începuturi pline de speranță – Julia Samuel
➡Miercuri, 20 septembrie 2023, ora 19.00
♦Anxietatea – cum învățăm să trăim cu ea. Instrumente psihodramatice de lucru
Psihoterapeut: Angela Ionescu
Asociația Română de Psihodramă Clasică – ARPsiC
📚Carte recomandată: Îmi depășesc anxietatea și frica – Christophe André
➡Joi, 21 septembrie 2023, ora 19.00
♦Despre infidelitatea în cuplu
Psihoterapeut: Ramona Covrig
Institutul de Psihologie si Psihoterapie Adleriană – IPPA
📚Carte recomandată: De ce fac asta? Mecanismele psihice de apărare și căile ascunse prin care ne schimbă viața -Joseph Burgo
➡Vineri, 22 septembrie 2023, ora 19.00
♦Vindecarea prin povești. Psihoterapia neurolingvistică
Psihoterapeut: Anca Petrescu
ANLPP Asociația NLP Profesional
📚Carte recomandată: Vindecarea prin povești. Culegere de cazuri destinată folosirii metaforelor terapeutice – George W. Burns

PROGRAM CLUJ NAPOCA – Cărturești Platinia

➡Marți, 19 septembrie 2023, ora 19.00
♦Psihoterapia Pozitivă în viața de zi cu zi
Psihoterapeut: Pop Diana
Asociația Română de Psihoterapie Pozitivă
📚Carte recomandată: Puterea conflictului – Ed Tronick, Claudia M.Gold
➡Miercuri, 20 septembrie 2023, ora 19.00
📚Fericirea – ce este și cum o putem cultiva?
Psihoterapeuți: Lia-Ecaterina Oltean, Radu Șoflău
Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România
📚Carte recomandată: 101 povești vindecătoare pentru adulți – George W. Burns
➡Joi, 21 septembrie 2023, ora 19.00
♦Cupluri în psihoterapie: o abordare deschisă asupra diversității relațiilor contemporane
Psihoterapeut: Lavinia Olau Dobre
Asociația de Terapie Familială Sistemică Cluj
📚Carte recomandată: Arta de a făuri oameni – Virginia Satir

PROGRAM BRAȘOV – Cărturești Brașov – Piața Sfatului

───────── ꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷ ────────

───────── ꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷꒦꒷ ────────

➡Miercuri, 20 septembrie 2023, ora 19.00
♦De unde vine suferinta? Despre conflictele interioare și poveștile lor
Psihoterapeut: Oana Bodor
Asociația Română de Psihoterapie Pozitivă
📚Carte recomandată: Puterea conflictului – Ed Tronick, Claudia M.Gold
➡Joi, 21 septembrie 2023, ora 19.00
♦Psihoterapia centrată pe persoană și dinamicile familiale – Cum apare schimbarea și cum putem dezvolta starea de bine a familiilor noastre?
Psihoterapeut: Raluca Neagu
Asociația Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană
📚Carte recomandată: Fiecare familie are o poveste. Cum moștenim dragostea și pierderea – Julia Samuel
➡Vineri, 22 septembrie 2023, ora 19.00
♦Relaționarea non-abuzivă. Repere ale traumei interpersonale
Psihoterapeut: Gabriela Dumitriu
Institutul Român de Psihoterapie Integrativă – IRPI
📚Carte recomandată: Micro-trauma. Vindecarea rănilor psihice cumulate – Margaret Crastnopol

PROGRAM SIBIU – Cărtureşti Sibiu Promenada Mall

➡Miercuri, 20 septembrie 2023, ora 19.00
♦Originea relațiilor noastre sau de ce mi se întamplă mie asta?
Psihoterapeut: Simona Constantinescu
Institutul Român de Psihoterapie Integrativă – IRPI
📚Carte recomandată: Terapia schemelor – Gitta Jacob, Arnoud Arntz
➡Joi, 21 septembrie 2023, ora 19.00
♦„Atunci când mă vezi, mă auzi și mă înțelegi”: Psihodrama și relația de cuplu
Psihoterapeut: Mihaela Hurdubelea
Asociația Română de Psihodramă Clasică
📚Carte recomandată: Arta de a asculta – Erich Fromm
➡Vineri, 22 septembrie 2023, ora 19.00
♦Psihoterapia pozitivă pe întelesul tuturor
Psihoterapeut: Ruxandra Marcu
Asociația Română de Psihoterapie Pozitivă
📚Carte recomandată: 101 poveşti vindecătoare pentru adulţi – George W. Burns

PROGRAM TIMIȘOARA – Cărturești Operei

➡Luni, 18 septembrie 2023, ora 19.00
♦Nevoia universală de iubire: știința atașamentului în relațiile interumane
Psihoterapeut: Ileana Rogobete
Institutul de Terapie Familiala Areopagus
📚Carte recomandată: Arta prieteniei – Marisa Franco
➡Marți, 19 septembrie 2023, ora 19.00
♦Fericirea și nefericirea în relația de cuplu
Psihoterapeuți: Oana Maria Popescu, Corina Levu
Asociația de Cercetare, Consiliere și Psihoterapie Integrativă
📚Cărți recomandate: Spun asta doar pentru că te iubesc – Deborah Tannen; Anatomia iubirii – Helen Fisher
➡Miercuri, 20 septembrie 2023, ora 19.00
♦Divorț, custodie, familia mixtă – o intervenție sistemică
Psihoterapeut: Ileana Radu
Asociatia Dianoia, Institutul de Terapie Familială și Practică Sistemică
📚Carte recomandată: Iubirea în opt capitole. Un plan pentru a face iubirea să dureze – John Gottman, Julie Schwartz Gottman,
➡Joi, 21 septembrie 2023, ora 19.00
♦Atașamentul, capcana abandonului și relațiile
Psihoterapeut: Alina Anghel
Institutul Român de Psihoterapie Integrativă
📚Cărți recomandate: Mamă, tu unde erai atunci?-Jasmin Lee Cori
Cum să-ți reinventezi viața- Jeffrey Young, Janet Klosko
➡Vineri, 22 septembrie 2023, ora 19.00
♦Frica de viață
Psihoterapeut: Aura Macavei
Institutul Român de Psihoterapie Integrativă
📚Cărți recomandate: Frica – Salman Akhtar; Dacă mă gândesc mai bine…- William R. Miller; O să treacă și asta. Povestiri despre schimbare, criză și începuturi pline de speranță – Julia Samuel

PROGRAM IAȘI – Cărturești Palas

➡Miercuri, 20 septembrie 2023, ora 19.00
♦Primul ajutor psihologic – când și cum putem interveni?
Psihoterapeut: Cornelia Mairean
Asociația de Psihologie Clinică și Psihoterapie Integrativă
📚Carte recomandată: Tratat de psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi – Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiţia Dobranici
➡Joi, 21 septembrie 2023, ora 19.00
➡Utilizarea tehnicilor de mindfulness si hipnoză în managementul psihoterapic al adicțiilor
Psihoterapeut: Ion Dafinoiu
Asociația Română de Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană
📚Carte recomandată: Mindfulness în psihoterapie – Coord. Christopher K. Germer, Ronald D. Siegel, Paul R. Fulton
➡Vineri, 22 septembrie 2023, ora 19.00
♦Cum să fii un părinte „suficient de bun”
Psihoterapeut: Diana Teodorescu
Institutul de Formare în Terapie Cognitivă și Comportamentală
📚Carte recomandată: Când obosești să mai fii părinte. Cum eviți burnoutul parental – Moïra Mikolajczak, Isabelle Roskam

TOATE EVENIMENTELE


⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!

Sursa: https://www.facebook.com/events/1020128789024766/

Detalii Eveniment

Perioada:
18-22 Septembrie 2023

Ora incepere:
19:00

Ora terminare:
21:00

Orasul:
București

DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL