La Povestea de Duminică Seara #61 de astăzi îi însoțim pe cei mici în lumea viselor cu Robotul Ikemura şi Sensul Vieţii, o poveste terapeutică oferită de Simona Şuşnea (Spiridon), recomandată copiilor de peste 8 ani, îndeosebi celor care s-au confruntat cu pierderea unui părinte.
Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate (ex: stângaci) şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).
♦
Robotul Ikemura şi Sensul Vieţii
–
Beep, beep… Bună, eu sunt robotul Ikemura, ce mai faci?
Plouase și prima ploaie rece de toamnă alungase orice trecător ar fi mai indrăznit să mai treacă pe străzile deja pustii la ora aceea… Doar frunzele bătute de vânt se mai loveau cu un zgomot ușor de spatele metalic al micuțului robot, făcându-l să întoarcă din când în când capul după cum bătea vântul.
Beep, beep eu sunt robotul Ikemura, ce mai faci?
O rafală puternică de vânt dărâmă un tomberon care începu să se rostogolească direct spre trotuarul unde naviga bipăind Ikemura.
Resturi de mâncare, pungi și hârtii mânjite se înșirară pe toată lățimea străzii, pe măsură ce tomberonul se rotea din ce în ce mai tare spre trotuarul opus.
Ikemura, intrigat, se opri și se întoarse spre locul de unde venea zgomotul.
Trăncănind, bocănind și vărsând din gura-i largă tot felul de gunoaie, butoiul de tinichea se lovi cu un zgomot asurzitor de marginea trotuarului, mai facu o tentativă să urce dar, depășit de efort, se întoarse și cu o ultimă zvâcnire lăsă la picioarele lui Ikemura un ghemotoc blănos gri ud și murdar.
Ce-o fi asta? se gândi Ikemura. Trebuie să investighez.
Strada udă reflecta tăcut luminile reclamelor ce pâlpâiau în aerul rece al noptii. Era singur, absolut singur cum nu mai fusese niciodată și asta îi dădea o senzație pe care nu o putea recunoaște. Ca și cum picături de apă rece îi curgeau pe spate și se aștepta din moment în moment ca cineva sa vină si să apese butonul OPREȘTE și să se prăbușească odată pentru totdeauna în uitare.
Dar ce știa el, într-adevăr picături de apă rece îi cădeau din când în când pe tabla din spate. Dar asta nu l-a afectat niciodată până acum… doar era un robot de tablă, asta știa dintotdeauna. Principala lui funcție era să fie de ajutor stăpânului sau. Nu putuse face asta decât gândind rațional, așa cum îl programase Creatorul său.
Și totuși acum ce era?… Încercă să găsească printre algoritmii lui unul care să-l ajute în această situație. Creatorul lui îl programase să asculte mereu de comenzile unui Stăpân care îi spunea ce avea de făcut, care îi știa codul de pornire și cel de închidere, dar acum nu mai exista nici un Stăpân prin preajmă. Și totusi rămăsese pornit …. Stăpânul uitase să-l închidă, sau uitase de existența lui pur si simplu.
Beep, beep, se apropie de ghemotocul ud, întinse una din mâini și când să-l apuce, observă cu surprindere că ghemotocul mișcă.
Imediat se opri. Algoritmul de investigații îi indica să aștepte și să observe în liniște.
Un tremurat, două, o rostogolire și deodată doi ochișori strălucitori se iviră din masa aia blănoasă.
Mișcare, activat vederea în infraroșu…… aha, o ființă vie cu inima bătând.
– Ce bine – își spuse Ikemura – voi avea și eu cu cine vorbi.
Beep, beep eu sunt robotul Ikemura, ce mai faci?
– Chiț, chiț… nu mă mânca, de abia se auzi dinspre ființa aceea mică.
Mi-e frică, fuga, fuga…
– Stai! Stai, nu pleca, spuse grăbit Ikemura. Nu-ți fac nici un rău. Eu sunt robotul Ikemura, tu cine ești?
– Doar un șoricel… Nu mă mânca, te rog!
– Stai liniștit, eu nu pot să mănânc nici o ființă vie. Mă hrănesc cu energie din bateriile mele solare. Uite aici! Ikemura bătu ușor pe piept unde se aflau niște plăci negre, lucioase.
Vezi și: 20 Episoade de Animație cu Tom. Scurtmetraje Filmbilder în Engleză
– Sunt Ikemura, robot din generatia AK34, primul din seria mea… Creatorul nu a mai făcut nici un robot mai performant ca mine…. Am autonomie de 1 an, procesor cuantic…
– Eu sunt doar un șoricel… m-a prins ploaia în tomberon și nu am mai putut urca pe tabla lui alunecoasă. Iar acum sunt amețit rău de tot… trebuie să-mi găsesc familia urgent… E periculos de unul singur, pe aici… s-ar putea sa mișune pisicile, niste creaturi preculoase, cu gheare, dinți ascuțiți și blană, care te pot înghiți cât ai clipi.
– Stai liniștit, sunt aici cu tine. Nici o pisică nu se va apropia de noi.
– Dar ce faci pe străzi la ora asta….?
– Îmi caut un Stăpân… am ramas singur.
– Dar ce s-a intamplat cu Stăpânul tău?
– Nici eu nu pot sa înteleg… Cand m-a creat era atât de bine împreună, intotdeauna aveam ceva de facut, de construit, de dereticat, de analizat o problemă complicată dar in ultimii ani, Stapânul păstra din ce în ce mai dezinteresat de mine, trebuia să-l ajut la treburi din ce în ce mai simple… ajunsesem sa-l ajut chiar și la îmbrăcat și dezbrăcat și îl conduceam până la baie… Nici nu mai vorbea cu mine, așa cum îmi vorbea odinioară. Nu era greu, dar era cam plictisitor pentru mine; eu am fost proiectat să fac lucruri mult mai complexe, dar pe El nu-l mai interesa deloc să lucrăm împreună.
Citește și: Vreau să devin zână! Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
Și într-o zi, pur și simplu nu s-a mai ridicat din pat. A înțepenit acolo, iar când am verificat, inima nu-i mai bătea. Îi pregatisem tot, micul dejun, cafeaua de dimineață, pâinea prăjită așa cum îi plăcea, dar nimic nu l-a determinat să se trezească. Am așteptat o zi, două, trei, o săptămână, o lună, dar nu s-a întâmplat nimic… La un moment dat au venit niște oameni care l-au luat și nu știu unde l-au dus, apoi au făcut curățenie în casă, iar pe mine, care intrasem în modul de operare SLEEP, m-au scos în curte la colțul cu vechituri și au uitat de mine. Nu pot să stau în SLEEP mai mult de o lună.
CITEȘTE CONTINUAREA
