Cele Mai Citite Articole pe Blogurile de Parenting din România în 2020

CURCUBEU – 9 Planșe de Colorat.
Totul va fi bine

de ANCA BOLD GHEORGHE @ BLOGINTANDEM.RO

Top 2020 Bloguri de Parenting blogintandem gokid

Știți de mesajul care se propagă zilele astea în Europa, pornind de la un grup de mame din Italia? Ele i-au provocat pe copiii din Italia să coloreze bannere & desene cu mesajul ANDRA TUTTO BENE, în traducere – Totul Va Fi Bine!
S-a umplut Italia de mesaje optimiste, de curcubeie care se zăresc la geamuri, balcoane și vitrine.
Mi se pare o acțiune atât de emoționantă și frumoasă, încât abia aștept să mă alătur și eu cu Ema, aici, în România. Am văzut deja că mulți părinți de la noi au îmbrățișat ideea, iar hastagul #TotulVaFiBine este folosit atât pe Facebook, cât și pe Instagram.

CITEŞTE ARTICOLUL

VIDEO. 70 Filme de Comedie Clasice Vechi de Hollywood la Început de Secol 20

Bullying-ul la nemți vs la români. Cum a rezolvat profa fiicei mele un caz de bullying

de CRISTINA OLOGEANU @ BLOGULMAMEI.RO 

girl bullying top 2020 Bloguri de Parenting blogulmamei gokid

Bullying există de când lumea și pământul, ca să zic așa. Pe vremea mea (maică), adulții numeau ”copilărisme” toate conflictele ce se iscau între noi, copiii. Ne certam, ne spuneam fel de fel de cuvinte, ne băteam, ne făceam tot felul de mizerii. Că, vorba bătrânilor, așa sunt copiii. Pe atunci nu se dădea importanță acestor comportamente. Pentru că, în România, ”bătaia e ruptă din rai”, nu-i așa? Și orice copil trebuie să-și vadă lungul nasului iar pentru asta e nevoie să fie pus la punct… Mai cu o palmă, o nuia aplicată pe ici-colo, o curea pe fund, sau Dumnezeu mai știe cum… La fel și femeia. Și ea trebuie pusă la punct. Și, uite așa, tradiționala ”altoire”, condimentată cu vorbele ”de duh” aferente, se transmite din generație în generație. Că așa e la români. Iar ăsta este bullying la toate nivelele: fizic și verbal. Căci, da, nu doar bătaia sau palmele date când și când înseamnă bullying, ci și cum te ”rățoiești” la om, sau când îi adresezi tot felul de apelative. Live, sau în scris!

CITEŞTE ARTICOLUL

Vezi şi: 5 Super Animații Scurte despre Bullying

Calendar de activități 16-23 martie #StămAcasă

de LUCIA RADU @ MĂMICAAUTENTICĂ.RO

Top 2020 Bloguri de Parenting lucia radu calendar gokid

Este clar că vom rămâne o perioadă pe lânga case, cu copii, căței, purcei, și mă bucur să văd mobilizarea generalizată a angajatorilor, care au instituit #WorkFromHome, a furnizorilor care s-au mutat online, a agenților culturali care, nu doar că s-au mutat online, însă oferă și acces gratuit.

Iată deci o selecție (da, sigur mai sunt oportunități și le-am ratat eu) și un posibil orar pentru săptămâna care vine (dacă vă place, vă pregătesc unul și pentru 24-31 martie)

CITEŞTE ARTICOLUL

Povestea de Duminică Seara – Colecția GOKID!

Cum am plecat pentru 7 nopti la Corbu si am stat DOAR o noapte

de ANAMARIA IVAN @ ZANASCUTECEL.RO

copii plaja Top 2020 Bloguri de Parenting zana scutecel gokid

Nici nu stiu cu ce sa incep, asa dezumflata sunt.
In februarie am cautat cu Alex cazari pentru vara aceasta. In fiecare an am mers la acelasi hotel din Mamaia, dar pentru ca suntem cu 3 pitici si am zis sa mai schimbam, visam la ceva micut, cu o curte mare si fara batai de cap.
O cunostinta mi-a facut o recomandare si de cand am intrat pe site am ramas impresionata de poze. Apoi am cautat si pe pagina de facebook review-uri si pe instagram. Bonus am gasit si un articol pe un blog care ii laudau.
Toate spuneau acelasi lucru: afacere de familie, stil rustic, familie, mancare buna.

CITEŞTE ARTICOLUL

VIDEO. 5 Animații Impresionante despre Natura Umană şi Adevăruri Incomode din Societatea Modernă

Bine faci…

de MIHAI DRAGOMIRESCU @ URBANKID.RO 

Trecem prin momente care redefinesc totul și în care cu toții ne reinventăm și descoperim ceea ce este cu adevărat important pentru noi. După ce va trece valul, unul dintre lucrurile care va conta este cum ne-am comportat unii cu alții.

Bine faci… bine găsești. UrbanKID susține comunicarea prin publicarea materialelor tale relevante pentru aceste vremuri. Apasă butonul de mai jos și completează formularul iar noi vom publica articolul tău în cel mai scurt timp.

CITEŞTE ARTICOLUL

Îți recomandăm: 5 Modele de Bărcuţe din Hârtie. Cum să Faci o Barcă Origami

Povestea nașterii fetiței noastre, în plină pandemie

de RUXANDRA LUCA @ RUXANDRALUCA.RO 

Top 2020 Bloguri de Parenting ruxandra luca gokid

După ce tot nășteam in fiecare zi, de pe la începutul lunii mai, doar ca nu mai nășteam, a venit și ziua de 21 mai, data probabilă a nașterii, conform primelor ecografii. M-am trezit ca in fiecare dimineața, fără vreun semn vizibil ca asta mică din burtica ar vrea sa ne cunoască. Ca in fiecare an, de Constatin și Elena, era și ziua mea de nume, așa ca am hotărât sa îmi fac un tort rapid din pișcoturi, capsuni și frișca. Îl stiti, v-am dat si rețeta. La tort am adăugat veșnicul nostru meniu “de sărbătoare”: pui cu cartofi prăjiți. M-as fi aruncat și la ceapa verde, dar am zis hei, poate totuși nasc azi și-as prefera sa miros a pasta de dinti mentolata în timpul travaliului, mai degrabă decât a ceapă.

CITEŞTE ARTICOLUL

Citeşte şi: Fructe cu Poze – Listă Ordonată Alfabetic şi Tradusă în Engleză, Franceză, Italiană, Spaniolă și Germană

Cele trei varste ale copiilor: Varsta regulilor, Varsta imitatiei si Varsta inspiratiei

de ANA MARIA MITRUȘ @ MESERIADEPARINTE.RO

fetita ruj Top 2020 Bloguri de Parenting meseriadeparinte gokid

Pe masura ce trec anii imi dau seama ca dezvoltarea copiilor urmareste niste etape foarte bine determinate pe care e bine sa le cunoastem pentru a fi pregatiti atunci cand ne vom lovi de diverse incercari. Desi fiecare copil e unic, avand ritmul lui de crestere si dezvoltare, per ansamblu, exista niste perioade care nu pot fi neaparat incadrate cu exactitate intre anumiti ani, dar de care este important sa tinem cont.

Una dintre teoriile care mi s-au parut foarte interesante, este cea care se refera la cele trei varste ale copiilor:

Varsta regulilor
Varsta imitatiei si
Varsta inspiratiei

CITEŞTE ARTICOLUL

Citește și: 14+ Muzee Kid-Friendly în București

Iubirea e atunci când înfrunți furtuna cu demnitate și nu înoți contra ei

de DINA BENTO @ MAMIPETOCURI.RO

te iubesc dig mare Top 2020 Bloguri de Parenting mamipetocuri gokid

Azi mi-a spus o prietenă, trecută bine de prima tinerețe:
– Nu cred că ar fi trebuit să mă mărit vreodată.
Pe cât de puternic a sunat afirmația pe atât de mult am apreciat asumarea.

De multe ori ne ascundem după vacanța de astă vară unde ne-am înțeles parcă mai bine, după florile de acum o lună pe care mi le-a adus în loc de iartă-mă și nu mai știm, nu mai vrem să știm, că ne doare, că nu mai vrem, că am schimba ceva dar astăzi, nu.

CITEŞTE ARTICOLUL

Vezi şi: 7 Animaţii Geniale despre Frici +5 Ani. Scurtmetraje Interesante despre Frica de Întuneri, de Zbor, de Pierdere şi de Oameni

Ce faci când are copilul tău febră mare

de DANIEL OSMANOVICI @ DANIELOSMANOVICI.RO

ilustratie copil racit termomentru 2020 Bloguri Parenting danielosmanovici gokid

Febră – un buhuhuhuhu la care părinții îngheață

De fapt ce am făcut eu când Tea a avut febră mare era un titlu mult mai corect. Copilul meu a avut febră cu adevărat abia la 6 ani. Când spun febră mare mă refer la 40 sau puțin peste, până în 42. Până în acel moment fata mea a avut cel mult 38,5!
Ce am făcut? Când am considerat că trebuie intervenit?

până în 38,5 nu am intrat în panică!!! orice medic pediatru îți va spune că încă nu vorbim despre febră
odată ce am atins 38,5 și temperatura pare că nu scade am început să ne gândim la variante
mi-am adus agenda aproape cu numărul pediatrului, telefonul încărcat, cheile de la mașină și schimburi pentru mine și copil
i-am adus aminte de PEDITEL – call center pediatric medical, non stop

CITEȘTE ARTICOLUL

11 Oraşe Europene Pitoreşti Vizitate la Pas. Tururi virtuale 4K în Centre Istorice de Neuitat

10 idei de weekend cu copiii, la maxim 230 km de București

de MIRUNA TÎRCĂ @ KINDERTRIPS.RO

ARTICOLE 2020 Bloguri Parenting kindertrips gokid

Drumeție de o zi în munții Bucegi, în platou la Babe și Sfinx

Noi am mers cu mașina pe drumul Transbucegi, un drum asfaltat care ajunge până în zona cabanei Piatră Arsă. Acolo am parcat și am urcat pe jos până în platou la Babele.

Traseul de la cabana Piatra Arsă până sus în platou la Babele și la Sfinx este unul dintre cele mai lejere pe care le poți face cu copiii în Bucegi.

Durează cam o oră urcușul, însă cu un copil mai mic poate dura mai mult (la noi a durat cam 2 ore urcatul, o oră timpul petrecut sus în platou și 1 oră jumătate coborârea, cu un copil de 4 ani).

Bine de știut: va trebui să plecați dimineața destul de devreme din București, pentru a avea timp să ajungeți și să parcurgeți traseul pe îndelete, fără grabă.

CITEŞTE ARTICOLUL

Vezi şi: 10 Jocuri de Cărţi Îndrăgite de Copii

Cum înveți copilul să facă la oliță rapid și ușor

de ANCAANCASDIARY.COM

Ultima redută din viața de bebeluș a fost învinsă! Andy a renunțat la scutec și a făcut trecerea la oliță în mai puțin de câteva zile. Nici nu sperasem că va fi așa ușor, pentru că el este destul de încăpățânat și am mai avut o încercare care a fost un eșec. Acum îmi dau seama că este băiețel mare, din ce în ce mai independent și parcă sunt un pic tristă să văd că orice urmă de bebelușie este lăsată în urmă. Dar mă bucur că am scăpat de această mare pacoste, că de acum stă pe oliță și lucrurile se simplifică mult. Acum câteva săptămâni bifam o altă reușită, momentul în care nu s-a mai trezit noaptea să bea lapte. Nici nu speram că atât de curând voi mai sărbători o nouă victorie din viața de mamă.

CITEŞTE ARTICOLUL

Draga mea preadolescentă, iată 11 lucruri pe care vreau să le știi la 11 ani…

de LAURA FRUNZĂ @ LAURAFRUNZA.COM

La 11 ani ai multe teme și responsabilități, un program care îți dă bioritmul peste cap și dorința de a sta cât mai mult pe telefon și de a lenevi. Nu înțelegi ce se întâmplă, pentru că mereu ai fost activă, dar acum parcă ai dormi sau ai sta la televizor non-stop. (E normal, sunt doar celulele creierului care se refac, proces extrem de obositor pentru organism.)

La 11 ani, în clasa a cincea, stai chiar pe pragul dintre copilărie și adolescență și parcă n-ai merge înainte, parcă n-ai da înapoi, încă ești indecisă și ți-e teamă de ce poate aduce viitorul.

CITEŞTE ARTICOLUL

Vezi şi: 7 Destinaţii de Weekend de Neuitat în Natură pentru Toată Familia

Pentru bunicii care se implică în viaţa nepoţilor şi îi lasă pe părinţi să respire: MULŢUMIM!

de ALEXANDRA LOPOTARU @ BEBELONIA.RO

bunica copil in carca 2020 Bloguri Parenting bebelonia gokid

În sarcina asta am dormit mai mult decât am dormit în toţi cei trei ani ai primului meu copil. Bine, exagerez, dar înţelegeţi ideea că aş dormi chiar şi acum când scriu. Ieri însă a fost apogeul. Fusesem la Vâlcea dis-de-dimineaţă să îmi fac analizele lunare de sânge (toxoplasma), unde m-am consumat foarte tare, că nimeni, dar absolut nimeni nu ţinea cont de nicio distanţare socială şi cei din spate îmi suflau în ceafă.

În fine, o altă poveste.

Ei, şi când am ajuns înapoi acasă, la Voineasa, am simţit cum pic de somn. Îmi era rău de somn, o stare pe care nu o mai simţisem de foarte multă vreme.

-Du-te şi pune capul jos pe pernă, că stau eu cu copilul, mi-a spus mama.

CITEŞTE ARTICOLUL

Nerușinato, te-ai pișat pe tine și mă faci de rușine acum!

de KARINA SIMION @ MICULMARC.RO

copil pe olita 2020 Bloguri Parenting miculmarc gokid

Așa i-a spus. Iar fetița, fetița de vreo 2-3 anișori, și-a strâns mâna între picioare, încercând să-și ascundă pata umedă de pe pantalonii ei scurți roz, care acum erau de un roșu aprins, din cauza umezelii.

Așa i-a spus. Iar fetița și-a aplecat capul și a închis ochii.

Așa i-a spus. Iar fetița s-o fi gândit ce înseamnă cuvântul acesta- nerușinato, oare de la ce vine? Și apoi și-a adus aminte, că vine de la rușine.
Dar ea nu se simțea rușinată.
Se întâmplase ceva firesc. O trecuse, a uitat să anunțe, a scăpat pe ea.

Iar tu, tu mamă, care ți-ai făcut fetița nerușinată, nerușinată pentru un fenomen pur și simplu firesc, aș vrea să te oprești puțin în loc.
A cui e rușinea de fapt? A ei sau a ta?

CITEŞTE ARTICOLUL

Lista celor mai apreciate articole pe blogurile de parenting în 2020 este în curs de actualizare, te invităm să revii pentru a citi și alte recomandări de articole de top.

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU