Vrajitorul din OZ – spectacol de teatru pentru intreaga familie @ Cluj

Sâmbătă 09 Martie 2019
Cluj-Napoca

Teatrul Excelsior Bucuresti – spectacol organizat de Cortina Events

În luna martie împlinim cinci ani de cand dăm viată poveştilor. Fiind o ocazie specială, ne-am dorit să invităm din nou la Cluj spectacolul care ne-a făcut să rămânem în memoria multor parinţi şi copii. Este spectacolul cel mai îndrăgit din toate câte am reusit să organizăm la Cluj. Iar asta chiar aşa e! Întrebaţi dacă nu ne credeti! 🙂

Vrăjitorul din Oz, povestea nemuritoare scrisă de Lyman Frank Baum acum mai bine de 100 de ani, este un basm de referinţa al literaturii americane, ecranizat într-un film hollywoodian menţionat adesea printre cele mai bune zece filme din toate timpurile.Preluând muzica din acest film, spectacolul urmăreşte povestea micuţei Dorothy care trăieşte într-o ferma din Kansas alături de mătuşa sa, Ema, şi unchiul ei, Henry, dar visează să stea într-un loc mai bun, „undeva sub curcubeu”. Într-o zi, este luată pe sus de o tornadă, care o poartă, alături de căţeluşul ei, Toto, pâna în îndepărtatul ţărâm de basm Oz. Aici află că singurul care o poate trimite acasă este Vrăjitorul din Oz. La drum o însoţesc Sperietoarea, Omul de Tinichea şi Leul cel Las, care îsi doreau fiecare să obţină ceva: minte, o inimă şi curaj. Totul se sfârşeşte cu bine: cu ajutorul pantofilor de rubin primiţi în dar, Dorothy se întoarce acasă.

Tradiţia e tradiţie, iar împreună putem fi şi mai buni, dorim să aducem mai multe zâmbete nu doar copiilor care se bucură de spectacol ci şi celor care nu au această sansă. Astfel, biletele din rândul 1 sectoarele A,B si C poarta eticheta „ARTA de a dărui”, iar valoarea lor, va fi integral donată către Asociatia Alfa Grup, pentru a veni în sprijinul copiilor instituţionalizaţi, prin proiectul lor Familii de suflet.

În cazul în care copilul este ţinut în braţe de către părinte, nu este necesară achiziţionarea de bilet pentru copil.

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta între 3 şi 10 ani. Durata 70 minute.

Unde? Casa de Cultura a Studentilor, Piaţa Lucian Blaga 1-3, Cluj-Napoca.

Vă așteptăm cu drag!

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 09 Martie 2019

Program:
11:00 - 12:10

Orasul:
Cluj-Napoca

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL