de ADA DEMIRGIAN @ INJOACA.RO
Si-apoi, îmi deschide câteodată o fereastră mică spre lumea din coconul ei rock-anxios-idealist și văd că totuși, Firicel are toate vorbele la ea, totuși e în stare să-și negocieze relațiile și să poarte discuții cu argumente valide, back and forth, back and forth, e adunată, e matură, se ține bine pe picioarele de dindărăt, învață să cânte “Another One Bites the Dust” la clarinet (!), știe chestii despre care noi nu mai avem habar, și-a făcut website și are proiecte despre care nu mi-a vorbit, chestii serioase, pentru școală, nu știi tu, mamă… Înțelege lucruri și iată, trăiește, deși câteodată trage așa de tare de cordonul ombilical că aproape îmi rupe pielea și mă lasă cu măruntaiele sfârtecate și cu inima bătând pe jos, pe trotuar. Sarcasmul, sarcasmul e a doua ei limbă, după română, înainte de engleză, mult departe de franceza pe care abia începe s-o pipăie. Dar are umor și când râde, nu glumesc, se face soare în jurul ei, când râde așa, din toată inima, cu capul ușor dat pe spate, scuturând din bucle, atunci, preț de câteva secunde chicotite, lumea mea se oprește pe loc și deloc nu-mi mai vine să cobor.
♦
Dacă nu poți să faci asta, te rog, dragă mamă, ai grijă de tine!
de AURA ANGHELIU @ JURNALULUNEIMAME.RO
‘Ce vrei mai mult și mai mult când eu mă tăvălesc sau lovesc, sau plâng? Să înceteze comportamentul, nu? Vezi? Asta e problema, că vrei să înceteze comportamentul care te pune pe tine într-un conflict cu tine sau cu cei din jur. Dar asta nu are legătură cu mine, ci cu tine și ce simți tu. Înțelegi? Ție îți pasă de tine. Că, dacă ar avea legătură cu mine și ce simt eu, m-ai ajuta cu emotiile care dau năvală peste mine.
Și, înainte să-ți spun cum poți să mă ajuți, vreau să știi ce nu mă ajută și nici n-o să oprească nimic. Ba da, să mă sperii m-ar opri. Poate. Și doar pe moment. Adică să țipi, să mă ameninți, să mă lovești. Dar, când alegi să faci asta, asumă-ți și că nu vei mai fi tu persoana la care voi alerga dezamăgit, rănit, debusolat. Imaginează-ți că între mine și tine e un drum. Ei, fiecare palmă, pedeapsă, cuvânt urât reprezintă un bolovan pe drumul ăsta dintre noi. Până nu mai e drum. Deci, nu…
♦
19 vorbe și fapte pentru a sprijini învățătorii copiilor noștri
de LUCIA RADU SIMOTA @ MĂMICAAUTENTICĂ.RO
Am pornit luni, 27 februarie, în ziua în care au început înscrierile la școală, campania de „Susține învățătoarea / învățătorul copilului tău” cu scopul de a crea un parteneriat REAL între dascăli și familie, iar astăzi vreau să vă dau câteva idei prin care puteți susține dascălii, din observațiile mele, astfel încât să puteți alege în funcție de timpul pe care îl aveți disponibil.
ATITUDINE
1. Nu vorbi de rău cadrele didactice, „sistemul” în fața copilului…
♦
Citeşte şi: Furia si Agresivitatea Copilului NU Sunt Boli
♦
Dragi parinti, voi ati vazut cum ies fetele voastre imbracate pe strada?
de ANA MARIA MITRUS @ MESERIADEPARINTE.RO
Stiu ca a venit vara si ca e cald, insa mai stiu ca decenta este un detaliu pe care ar trebui sa li-l explicam copiilor inca de cand sunt mici.
Si in special fetelor, pentru ca vine o vreme cand nu mai sunt niste copii. Usor, usor se transforma in femei doar ca primele schimbari care se vad sunt la nivel fizic, mintea apare putin mai tarziu, dupa multe experiente si concluzii trase.
De-asta zic ca parintii sunt cei care trebuie sa le explice (cu argumente, nu altfel), ca nu-i ok sa iesi pe strada mai mult dezbracata decat imbracata, ca nu e doar vorba de o declaratie de disponibilitate ci poate fi chiar periculos din mai multe puncte de vedere.
Ma uit pe strada la fete de 10. 12, 14, 16 ani si ma intreb cum au putut sa iasa imbracate asa, din casa. Oare parintii lor le-au vazut? Oare sunt de acord?
♦
de CRISTINA HORNOIU @ TALENTEDENĂZDRĂVANI.EU
Generalizez și spun că orice lucru realizat superficial este dăunător, dar în educație efectele sunt profunde, ireversibile, și se văd mult prea târziu ca să mai poți lua măsuri. O asistentă medicală, dacă pune greșit perfuzia cu sânge, efectul este imediat. Cu puțin noroc, pacientul scapă dacă se intervine eficient și la timp. În educație… nu. Faceți – sigur puteți – un efort de gândire, și identificați acei profesori cool la care se copia pe rupte, care erau simpatici și zâmbitori, și trageți linie. Ați avut nevoie de acea materie în viață? Cât ați regretat cascadele de râs de atunci?
În liceu aveam latină, cu un moșuleț care făcea naveta 55 km până la noi. Nu ne-a cerut niciodată nimic, orele erau de relaxare totală și de jucat cărți. Patru ani, câte două ore pe săptămână, clasă de filologie, cu teză. Tezele le aduceam scrise de acasă. A fost fun? Oo daa… M-am lovit de latină? Da, și încă cum, în facultate, m-am dat cu capul de toți pereții – acei ani au fost de nerecuperat.
♦
Citeşte şi: Minciunile copiilor si incurajarea onestitatii. De ce mint copiii?
♦
Oana Moraru raspunde: Copiii invata din conflicte
de IULIANA ROCA @ IULIANAROCA.RO
Nu cred sa fi fost intalnire cu Oana Moraru de la care sa plec fara o informatie interesanta si utila. Si daca tot s-a gandit Ioana sa ne mai aduca o data fata in fata, am zis sa profit. Din pacate nu am putut sta pe atat de mult pe cat imi doream, dar am plecat cu o idee la care nu ma gandisem prea mult, dar care mi se pare foarte logica, uitandu-ma la propriul copil si la ceilalti cu care interactionez: copiii invata si din conflicte.
Afli de la doamna, un alt parinte sau chiar un alt copil ca al tau a avut un conflict cu un coleg. Ce faci tu? Fugi, te faci ca nu pricepi sau bagi sub pres. E sfarsitul lumii. Cum sa intre copilul tau intr-un conflict? E o rusine! Al tau nu face d’astea! Oana spune ca mai bine te-ai bucura.
Suna ciudat, nu-i asa? Cum sa te bucuri ca a ta minune de copil se cearta sau se impinge cu colegii?
Ei bine, copiii au nevoie si de conflict ca sa creasca, sa se defineasca pe sine ca indivizi.
♦
Adolescenţa, un taifun emoţional. Despre atelierul cu Oana Moraru
de ANCA ILIE @ B24KIDS.BLOGSPOT.RO
Acum câteva zile, mi-a trecut fugar prin minte (mi se mai întâmplă) fix aşa, fix în engleză:
– I’m a teenager myself!!
Un fel de… scuză, un fel de a mă disculpa că şi eu am nevoie de înţelegere, sau că nu înţeleg mai mult, nu pot mai mult în relaţia cu copilele mele pre-adolescente. Şi m-a suprins acest gând aşa, dintr-o dată, out of nowhere.Evenimentul la care am participat duminică 28 mai, susţinut de Oana Moraru şi numit „Adolescenţa – anii identităţii”, mi-a confirmat gândul involuntar. Psihologii spun că în adolescenţă se reactivează tot ce a rămas nerezolvat din copilărie! Iar dacă nu se rezolvă nici atunci, se activează din nou după 40 de ani. Atunci când copiii noştri ajung la vârsta adolescenţei, de obicei noi avem 40 de ani. Aşadar, de aici o dublă criză a adolescenţei!
♦
♦
11 – un serial mai deosebit pentru copii la Disney Channel
de LAURA FRUNZĂ @ LAURAFRUNZĂ.COM
Acum vreo săptămână am văzut cu coada ochiului pe Disney Channel trailerul la un serial care urma să înceapă în curând. Era vorba despre 11 (Unsprezece), un serial cu adolescenţi care joacă fotbal, un serial dedicat băieţilor, m-am gândit eu atunci. Cele câteva secvenţe prezentate în trailer m-au dus imediat cu gândul la un film pe care l-am văzut acum ceva vreme absolut întâmplător, pentru că dacă ar fi fost să-l aleg din program, nu l-aş fi ales, şi anume un film despre viaţa fotbalistului brazilian Pele.
Am lăcrimat discret de emoţie la filmul ăla, am fost acolo trup şi suflet cu personajul, deşi, insist încă o dată, nu aş fi ales eu să mă uit la un film despre fotbal. Doar că filmul nu era despre fotbal. Filmul era despre pasiunea cu care poţi face un lucru ca să ajungi cel mai bun în acel domeniu, despre ceea ce poţi aduce tu în plus în domeniul tău, despre cum poţi revoluţiona o branşă. Pele a făcut toate astea, a perfecţionat un nou stil de a juca fotbal şi a dus pe culmile succesului o echipă căreia nu i se dădea nicio şansă, şi toate astea pornind de la statutul de băieţel zdrenţăros care bate mingea cu prietenii.
În 11 e vorba despre acelaşi lucru, din câte mi-am dat eu seama…
♦
Opriţi bullying-ul sau desfiinţaţi recreaţiile!
de BOGDANA DOBRE @ BOGDANADOBRE.RO
Am scris despre bullying în nenumărate rânduri, l-am trăit pe pielea mea când eram copilă și mai apoi adolescentă și acum îl experimentez și din perspectiva de mama, fiindcă avem o situație cu unul din colegii copiilor noștri pe care atât noi, părinții, învățătoarea dar și școala (mai puțin părinții copilului) ne chinuim să o aducem pe linia de plutire și mă gândesc cu groază cum ar fi fost gestionat un astfel de caz într-o școală de stat, DACĂ ar fi fost semnalat. Dar nu. În proporție covârșitoare, în școlile de stat acest fenomen nu există în mod oficial, sunt „mici frecușuri între copii” pe care „lasă, că știu copiii să le gestioneze între ei” sau atunci când ajung la urechile profesorilor, vorbim deja de violente fizice, capete sparte, lovituri și gestionarea presupune o sancțiune și cu asta basta. Nu, nu sunt frecușuri mici, nu, copiii nu știu să le gestioneze și nu, a rezolva o situație de bullying nu poate fi redusă la pedepsirea vinovatului.
Anul trecut, când Rebecca era în clasa a cincea, m-a șocat efectiv în ce mediu nociv și violent învață și, teoretic, se dezvoltă. De la șicanele între colegi (mai violente sau mai nuanțate) și până la bullying-ul practicat în mod constant de către anumiți profesori (care nu îi scoteau din „nesimțiților, tampitilor, idioților, ingalatilor, indolentilor” sau care trosneau eternele crize de furie și pedepsele de genul „nu va mai predau nimic, învățați singuri”), toate făceau și încă fac parte din cotidianul unor copii de zece ani sau chiar mai mici….
–
Lista celor mai apreciate articole pe blogurile de parenting în 2017 se actualizează.
