Copilul nu ascultă, are emoții puternice, se comportă dificil? Workshop Metoda ESPERE® în sprijinul părinților și profesorilor

10-11 Noiembrie 2018
București

“Să fii alături de un copil de-a lungul dezvoltării sale înseamnă adesea renunțare, depărtarea de planurile făcute, de propriile dorințe, pentru a-l însoți, acolo unde este el, acolo unde alege să se dezvăluie .” Jacques Salomé

Workshop Metoda ESPERE® în sprijinul părinților și profesorilor

Descopera noi moduri de comunicare cu copiii sau elevii tăi, indiferent de vârsta lor, care să le permită să se dezvolte mai bine și să fie fericiți.

Vei avea ocazia să lucrezi practic, pe situații concrete din viața ta. Vei vizualiza unde se află problema în relația cu copilul tău și vei descoperi ce poți face pentru a o îmbunătăți.

Workshopul este pentru tine dacă vrei să:

– Ai o relație bună, sănătoasă și armonioasă cu copiii sau elevii tăi
– Găsești cuvintele potrivite pentru a vorbi cu copilul
– Afli cum să gestionezi crizele, emoțiile puternice și comportamentele lor nepotrivite
– Pui limitele sănătoase în relația cu copiii ca să îi educi în coerență cu valorile tale ca părinte sau profesor
– Găsești un echilibru între viața de cuplu și viața ta ca mamă sau tată

CUI SE ADRESEAZĂ ŞI CUM SE VA LUCRA PRACTIC FOLOSIND METODA?

Părinţilor, cadrelor didactice, psihologilor, consilierilor şcolari, asistenţilor sociali, tuturor categoriilor profesionale care interacţionează cu copii şi persoanelor interesate în mod direct de îmbunătăţirea relaţiei adult-copil.
Intr-o manieră dinamică şi vie, atelierul permite celor care nu cunosc Metoda ESPERE® să o descopere într-un timp scurt, fie lucrând în mod explicit o situaţie a lor, fie prin intermediul rezonanţelor care apar observându-i pe cei care lucrează.

Cum îți este de folos? După workshop vei putea*:

-Să transformi felul în care comunici în relația cu copiii tăi
-Să construieşti relaţii implinite cu copiii și cu tine însuți
-Să îndrăznești să ceri și să refuzi în mod relațional pentru a îi susține pe copii să se dezvolte sănătos
-Să gestionezi fricile și emoțiile puternice
-Să comunici făcând trecerea de la comunicarea „funcţională” la comunicarea care susţine relaţia
-Să te poţi asculta pe tine mai bine pentru a putea comunica şi relaţiona autentic şi coerent cu copiii și nu numai
-Să afli cum anume trecutul tău influenţează relaţiile din prezent cu copiii
-Să descoperi cum să te eliberezi de trecut pentru a putea să te afirmi în prezent
-Să gestionezi cu succes provocările din relațiile tale cu copiii, crizele, emoțiile puternice și comportamentele nepotrivite
-Gasesti un echilibru intre relatia ta de cuplu si relatia mamă – tată
-Să ai la îndemână instrumente de comunicare şi reguli ale Metodei ESPERE® pe care să le aplici situaţiilor cu care te vei confrunta în viitor în relaţiile tale
* Tematica fixată este una flexibilă, pe care o vom adapta nevoilor din acel moment ale participanţilor pornind de la întrebări și situaţii concrete.

Invață și aplică Metoda ESPERE® în fiecare zi! Înscrie-te la Workshop!

CU CINE?
Cati Calin este psiholog și trainer în comunicare relațională prin Metoda ESPERE® la Centrul de dezvoltare personală AmaneSer. Este acreditată de Institutul ESPERE Internațional. Are o experiență de 17 ani în training, consultanță și resurse umane. De 11 ani s-a dedicat transmiterii Metodei ESPERE® ca moderator de grupuri de dezvoltare personală, programe de formare special concepute pentru cupluri, organizații, profesori, educatori, părinți și copii. De 11 ani are și rolul de mamă. Articole pe site-ul Itsy Bitsy aici.

CÂT COSTĂ? CUM SE FACE PLATA? CE ESTE INCLUS? 
450 lei
Plata se poate realiza fie în numerar la sediul nostru, fie prin virament bancar în contul
RO53BACX0000001538292002, deschis la Unicredit Bank SA, pentru SC Centrul Amaneser SRL. Taxa workshopului include: participarea la program, suport de curs, atestat de participare, 2 pauze de cafea pe zi.
Facilități de plată:
• 360 lei pentru plata până la data de 25 octombrie 2018
• plata în rate, cu ultima rată achitată până la 7 noiembrie 2018
• 10% pentru grupuri de minim 2 persoane

Acordam 8 burse de participare
Dacă vrei să participi, dar nu ai această sumă disponibilă, oferim pentru primii 8 participanti inscrisi burse de participare în aceste 4 condiții:
1. Ai participat la 3 dintre atelierele gratuite lunare, începând cu data de 10 mai (Atelierele se desfășoară in urmatoarele date: 10 mai, 4 iunie, 3 iulie, 20 august, 18 septembrie, 6 octombrie, 1 noiembrie)
2. Oferi un testimonial legat de impactul aplicarii Metodei ESPERE in viata ta (va fi filmat daca alegi varianta video la unul dintre ateliere)
3. Oferi un testimonial, feedback după participarea la workshop-ul pentru care beneficiezi de bursă
4. Achiți o mică parte din suma totală de plată pentru workshop, respectiv 45 lei din 450 lei pentru cele 12 ore de workshop.

LOCAȚIA
Centrul AmaneSer din str. Matei Basarab 104, bloc 72, sc. 3, et. 2, ap. 77, sector 3, București.

PROGRAM
10-18:00, cu două pauze de cafea și pauza de masă între 13:30 si 14:30.

DESPRE JACQUES SALOMÉ și METODA ESPERE®
Jacques Salomé este psihosociolog, formator, scriitor francez.
După numeroase experienţe în domeniul psihologiei şi al sociologiei, ajunge la o metodă personală. El creează un sistem teoretico-practic, dezvoltând concepte şi instrumente proprii. Astfel ia naştere Metoda ESPERE® (Energie Specifică Pentru o Ecologie Relaţională Esenţială). Este autorul a peste 59 de cărţi, coautor al unor lucrări de referinţă despre comunicare şi cuplu. Cărţile sale au fost traduse în 27 de limbi, inclusiv limba română.
Metoda ESPERE® este o pedagogie a comunicării, o metodă vie, accesibilă tuturor şi uşor de aplicat în viaţa de zi cu zi.
Scopul comunicării relaţionale prin Metoda ESPERE® este îmbunătăţirea calităţii relaţiilor interpersonale din toate domeniile vieţii. Sensul pe care îl dă Jacques Salomé verbului “a comunica” este de “a pune în comun”. Astfel, din această perspectiva Metoda ESPERE® ne ajută să fim co-autori responsabili ai relaţiilor noastre.

FEEDBACK-URI ALE PARTICIPANTILOR LA ATELIERE:
„Mi-a că am invățat multe lucruri practice și aplicabile situației mele.”
„Mi-au plăcut temele, exerciţiile concrete, totul foarte util.”
„Am învăţat să mă port cu anumite persoane”
„Am înţeles cum să pun în practică o teorie pe care o cunoşteam.”
„Metodă practică, vizuală, interactivă, exemple concrete, explicat foarte bine şi atractiv”
„Trainerul este charismatic, expresiv. Se lucrează pe exemple, deci este uşor de înţeles.”
„Mi-a plăcut atmosfera ESPERE, deschiderea trainerului, exemplele, situațiile.”
„Am învățat că spunând NU, mă respect pe mine, mă poziționez adecvat cu ființa mea, cu nevoia mea. Îmi propun să refuz mai des ceea ce mă deranjează, supără sau suprasolicită.”
„Mi-a plăcut că am aflat „ceva” nou despre mine, ca am văzut că acest sistem este util și pentru ceilalți participanți.”

Detalii Eveniment

Perioada:
10-11 Noiembrie 2018

Ora incepere:
10:00

Orasul:
București

Detalii Locație

Centrul AmaneSer. Metode și Tehnici Noi de Comunicare și Dezvoltare Personală ESPERE®, TIPI, EMDR, Human Design, QiGong

Județ:
Romania

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Str. Matei Basarab 104, bloc 72, sc. 3, et. 2, ap. 77,

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL