Păstorul liniștit
Dormea la umbră vara pe câini nădăjduit;
Iar șarpele din iarbă, cu limba-i pierzătoare,
Era acum aproape păstorul să omoare.
Dar un țânțar, de milă pătruns și îndemnat,
Pe somnoros în frunte
Așa l-au înghimpat,
Încât, sărind el iute,
De șarpe el s-au ferit,
Însă, cu-ntâi mișcare, țânțarul au turtit.
Un slab pe un puternic când vrea ca să-l trezească
La adevăr de care el nu e bucuros,
Prin buna faptă poate să se primejduiască,
Ca un țânțar milos.
Îți recomandăm:
+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.
