La Povestea de Duminică Seara #121 de astăzi citim împreună Pescarul de Vise, o poveste oferită de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne.
Zânele te ademesc și încântă cu povești (cu și fără zâne) care au în comun lucruri foarte importante pentru armonie în familie: reguli de purtare frumoasă și respect pentru o viață trăită frumos.
ζ ♠ ζ
–
PESCARUL DE VISE
de Zâna Lunia și Zâna Azaleea
A fost odată ca niciodată un băiat căruia îi plăcea să meargă să se joace la un lac din apropierea satului unde locuia.
Era o dimineață frumoasă de vară, cu un soare imbietor. Gâzele zumzăiau pline de vrednicie și în atmosferă se simțea o vibrație intensă.
Băiatul venise ca de obicei la lac și se distra aruncând cu pietricele sau prefăcându-se că pescuiește.
La un moment dat, a luat un bolovan mare și l-a aruncat în apă, cât de departe a putut el. Oglinda lacului, care până atunci fusese doar ușor încrețită de aruncarea pietricelelor, a părut să fie spartă dintr-o dată, căci bolovanul, căzând cu greutate, a împroșcat cu putere apa în jurul său, pornind o undă puternicș. Chiar și zgomotul fusese neobișnuit de tare și băiatul rămase surprins. Apoi nu își mai putuse desprinde privirea de unda care, plecată parcă din depărtare, dincolo de locul unde căzuse bolovanul, se tot mărea și părea că se transformă într-un val în loc să se diminueze, cum făceau cercurile create de pietricele. Parcă și zgomotul de dinainte se continua și se amplifica într-un vuiet și băiatul, deși ar fi vrut să fugă, se simțea înghețat, cu picioarele ca de plumb și nu reușea să schițeze nici măcar un gest.
Mișcarea de apă se apropia cu rapiditate de el, crescând în dimensiuni. Când ajunse foarte aproape de mal, se învolbură cu spumă și continuă să se ridice pe verticala, ca un zid. Cu ochii măriti și gura căscata, băiatul își dădu capul pe spate ca să poată privi în continuare. Spaima i se citea pe chip, căci el se aștepta ca în orice moment valul imens să se prăbușească peste el și să îl înghită. Însă zidul de apă începu apoi să prindă forma unei femei frumoase, cu corpul străveziu și păr lung, ondulat. Lumina soarelui părea prinsă în acea formă și totul sclipea amețitor, făcând aproape imposibil să privești timp îndelungat. Băiatul începu să lăcrimeze de atâta strălucire.
Citeşte şi: 3 Povești Terapeutice Scurte pentru Creșterea Încrederii în Propriile Puteri
– Cine a îndrăznit să-mi tulbure visele? Se auzi parcă de peste tot o voce, ca un ecou distorsionat.
– Aaaa… îngăimă băiatul, nereușind să articuleze vreun cuvânt.
Doamna de apă (căci așa îi veni în minte să o numească) păru că se apleacă spre el să-l vadă mai bine și din val începură să picure stropi mari, care udară numaidecât părul și hainele băiatului, dezmeticindu-l.
– Vă cer iertare, domniță de apă, reuși să rostească, eu doar mă jucam pe aici…
– Cine ești tu?
– Sunt Nicolai… și nu am vrut… adică nu am știut că mai e cineva pe aici…
Valul se aplecă și mai mult și chiar în fața lui Nicolai luă forma unui chip frumos dar încruntat, cu ochi mari, albaștri-verzui, cu sclipiri de diamant. Încet-încet, sprâncenele se destinseră, se arcuiră frumos și ochii căpătară sclipiri diferite, calde.
– Nimeni nu mi-a mai spus până acum domniță de apă, pe mine mă cheamă altfel, dar îmi place, spuse ea, cu voce domolită de data asta. Eu sunt stăpâna lacului viselor.
– Lacul viselor? repetă Nicolai surprins.
– Da. În lacul acesta eu creez vise, apoi le pun cu grijă la păstrare, strat peste strat. Bolovanul acela mi-a stricat o gramada de vise și acum trebuie să mă duc să le dreg, zise domnița, vocea devenindu-i aspră. Iar tu va trebui să mă ajuti!
Îţi recomandăm: Planeta Noastră. Excepţionalul Serial Netflix „Our Planet” Gratuit Online
– Vai de mine, n-am știut, n-am știut nimic din toate astea, zău așa, domniță frumoasă de apă, te rog să mă ierți. Cum pot să-mi repar greșeala?
Silueta străvezie se îndreptă, păru că își flutură pletele pe spate și, după câteva momente de tăcere, îi zise:
– Te iau cu mine în adâncuri.
– Te rog, nu face asta, m-aș îneca acolo și nu ți-aș fi de niciun folos… Nu se poate să rămân aici, pe uscat?
– Ba da, spuse domnița de apă. Poți să repari dându-mi din visele tale. Când tu vei dormi, eu voi lua din visele tale și voi crea alte vise în adâncuri. Ești de acord?
Băiatul se învoi și în clipele următoare simți ca este stropit. Clipi și pleoapele îi deveniră din ce în ce mai grele, simți cum i se înmoaie picioarele și se lăsă să cadă în iarba moale. Mai văzu printre gene cum valul se face din ce în ce mai mic, dispărând în depărtare și apoi adormi.
Se trezi abia spre seara, simțindu-și corpul greu. Se frecă la ochi, se uită de jur-imprejur și încercă să-și dea seama ce se întâmplase. Adormise… dar nu își aducea aminte să fi visat nimic… iar asta era cam ciudat, căci el întotdeauna avea vise pline de aventuri și de culori. Apoi își aduse aminte de domnița de apă. Stranie întâmplare! Va avea grijă de acum, să nu mai arunce cu pietricele în lac, să nu tulbure visele. Cu cât devenea mai lucid, cu atât i se părea mai incredibilă aceasta poveste și ajunse la concluzia ca acesta fusese de fapt visul. “Ce prostie de vis!” își spuse, și plecă spre casă.
O săptămână întreagă, în fiecare dimineață, se trezi debusolat, încercând să-și amintească visele, dar nereușind. Undeva, într-un colțișor al mintii, creștea teama că poate întâlnirea cu domnița de apa fusese aievea și că el rămăsese fără vise.
Citeşte şi: Da și Nu. Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea | PDS #114
Și atunci a început să pună la cale un plan, să își creeze un vis frumos care să îl scoată din această situație. Se gândi că dacă tot nu are cum să-și aminteasca la trezire ce visase, atunci cum ar fi să-și programeze un vis, ca să știe dinainte ce avea să viseze? în felul acesta, chiar dacă domnița de apă îi fura visul, el tot va ști ce visase, căci va crea cu mintea conștientă acele întâmplări, și mai mult decât atât, îl va și scrie, ca să îl poată reciti.
