Stima de Sine. Poveste Terapeutică Scurtă adaptată după 101 Healing Stories for Kids and Teens

La Povestea de Duminică Seara #63 de astăzi citim Stima de Sine, o poveste terapeutică despre creșterea stimei de sine și a aprecierii pentru cei apropiați, adaptată după 101 Healing Stories for Kids and Teens, oferită de prietenii noștri de la sapovestim.ro.

Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).

ζ ♠ ζ

STIMA DE SINE

Uneori poveștile au ecou în mințile noastre doar prin faptul că sunt ascultate sau citite, fără a mai fi nevoie de alte explicații.

Am un prieten care este psiholog. Uneori el foloseşte mici trucuri pentru a ajuta copiii pe care îi întâlneşte să privească diferit lucrurile la care se gândesc. El crede că dacă ceva merge rău există mai multe feluri în care putem privi lucrul respectiv, dintre care unele nu ne ajută cu nimic. Să luăm un exemplu. Dacă cineva greşeşte la matematică, copilul ar putea gândi: „Întotdeauna am fost slab la matematică şi asta o dovedeşte”, ori ar putea gândi: „Cu siguranţă am greşit la o problemă, dar am făcut câte ceva bine la celelalte”. Primul gând nu te ajută pentru că vei simţi neîncredere la matematică, în vreme ce al doilea gând te poate ajuta foarte mult.

Asemănător, dacă ai probleme acasă, pentru că nu ai făcut ceva, ai putea gândi: „Am mereu probleme şi nu fac nimic niciodată bine” sau „Este adevărat că uneori am probleme pentru că uit să fac lucruri dar de cele mai multe ori părinţii mei sunt buni şi iubitori cu mine”. Aşadar întrebarea este cum ne schimbăm gândirea de la varianta care nu ne ajută la varianta care ne ajută mai mult.

Vezi și: 7 Destinaţii de Weekend de Neuitat în Natură pentru Toată Familia

Roxana era unul dintre acei copii care au tendinţa să gândească cele mai rele lucruri despre propria persoană. Uneori era auzită spunând „Orice aş face întodeauna greşesc”, „Nu sunt bună de nimic la temele pentru şcoală”, „Ceilalţi copii se leagă întodeauna de mine”, „Orice aş încerca, nu sunt bună de nimic”. Dacă cineva suna la telefon şi întreba „Cine-i acolo?”, ea răspundea „Doar eu” ca şi cum „eu” nu era prea important.

Părinţii Roxanei s-au îngrijorat pentru că era nefericită şi au dus-o să o vadă prietenul meu, psihologul. El şi-a dat seama că Roxana trebuia să se simtă mai bine în legătură cu propria persoană şi că doar a vorbi cu ea nu era cel mai bun lucru pe care îl putea face pentru a o ajuta să se simtă mai fericită. Aşa că a făcut ceva despre care el a crezut că este o mică şmecherie.

Citește și: Robotul Ikemura şi Sensul Vieţii. Poveste Terapeutică +8 ani de Simona Şuşnea (Spiridon)

A întrebat-o pe Roxana: „Ai un reportofon acasă?”. Când ea a răspuns da, el a întrebat-o dacă crede că părinţii ei i l-ar împrumuta pentru un experiment. El a aflat că ea studia ştiinţe la şcoală şi că ştia că experimentele se folosesc pentru a afla lucruri şi că nu există răspunsuri bune sau rele. „Săptămâna viitoare” a continuat el „vreau să te prefaci că eşti jurnalist şi să îţi intervievezi părinţii, fratele şi sora şi eventual unul sau doi prieteni. Trebuie să le spui următoarele: „Realizez un documentar despre Roxana. Care sunt lucrurile care îţi plac cel mai mult la ea?”. „Nu pot să fac asta” a protestat. „Vor crede că sunt încrezută”. „Spune-le că faci un proiect. Eşti jurnalist de investigaţie şi ai nevoie să ştii cum gândesc în realitate. Nu se poate nici să la dai voie să îţi dea un singur răspuns. Trebuie să afli toate lucrurile care le plac la Roxana şi ce i-a condus la această concluzie”. „Ca orice ziarist sau om de ştiinţă va trebui să îţi aduni informaţiile. Ascultă ceea ce ai înregistrat în liniştea camerei tale. Fă-ţi timp pentru a asculta în linişte ce au spus cei pe care i-ai intervievat. Ce le place la tine? Au fost lucruri pe care te-ai aşteptat să le spună? Ce comentarii ţi-au plăcut cel mai mult?”. „Notează cele mai importante lucruri spuse de ei. Când ai lista, lipeşte-o de uşa dulapului tău în aşa fel încât în fiecare dimineaţă când te trezeşți şi seară când mergi la culcare să îți aminteşți ceea ce le place mai mult la tine”.

Mă întreb, dacă ar fi trebuit să faci ceva asemănător, ce crezi că ar fi spus persoanele importante din viaţa ta despre tine?

Dacă ar trebui să scrii o listă aşa cum a făcut Roxana, ce ar include?

Uneori prietenul meu poate fi oarecum dur în ceea ce cere de la oameni. „Încă un lucru” a spus el. „Este o condiţie. Dacă cei din jur te ajută cu experimentul tău, este bine să le oferi ceva înapoi. La sfârşitul fiecărui interviu trebuie să faci şi tu un compliment celui pe care l-ai intervievat. Spune-le ceva ce îţi place foarte mult la ei”.

Adaptat după 101 Healing Stories for Kids and Teens de G. W. Burns

Citeşte şi: Să Învățăm să Împărțim. Poveste Terapeutică adaptată după 101 Healing Stories for Kids and Teens


Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara o poveste terapeutică oferită de prietenii noștri de la sapovestim.ro. Te invităm să îi vizitezi pentru a citi poveşti sau pentru a accesa resurse de consiliere și materiale pentru dezvoltare personală.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU